duminică, 29 decembrie 2013

stuck

Am intrat pe furis in camera ta. O camera acum necunoscuta mie. Cateva crapaturi de lumina ma ajuta sa ma orientez. Ma bucur ca nu esti acolo. Pot sa adulmec in liniste obiecte. Imi vor spune multe despre ce ai mai acumulat in tine de cand nu am mai fost prin preajma. In goana dupa detalii si dovezi legate de existenta ta emotionala in lipsa mea, ajung pana in fata a ceea ce pare a fi un birou. Ma uit in sus cu teama. Sunt cat o furnica intr-o camera care pare mai degraba o catedrala. Aud zgomot si nu stiu cum, ajung sa ma ascund intr-o carte, pe muchia unei pagini, facand echilibristica. Inima imi bate ca unui purice, cam cat sunt eu acum. O simpla presare a cartii m-ar face una cu povestea. Ce mi-as fi dorit sa fie o carte Braille! As fi avut de ce sa ma agat. Alunec printre cuvinte si randuri si nu pot sa ma prind de nimic. Mi-e frica de mi se sparg timpanele. Intr-un final, ma prind de coltul unei pagini si realizez ca daca m-as arunca de acolo, ar fi sinucidere curata. Dar poate la greutatea de acum, gravitatia nici nu ar mai functiona. Asa ca ma tarasc cumva inspre mijlocul paginii. Acolo sunt niste cuvinte subliniate cu marker negru si corpul meu plapand si-ar face foarte bine loc in nisa impinsa in foaie. Asta e salvarea mea zic si alerg dintr-o rasuflare intr-acolo. O lumina puternica ma orbeste si imi dau seama ca asta-i semn ca s-a deschis usa. Simt cum foile se umfla sub picioare. Ai intrat tu. Normal, e casa ta. Eu sunt intrusa. Si strig cat ma tin plamanii ca trebuie sa vorbim. Dar nu stiu daca fac mai mult zgomot decat o adiere de vant si nimic nu patrunde prin aerul rece si puternic facut de usa imensa. Iti iei ceva de pe pat si pleci din nou. Si imi dau seama ca strig in zadar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu