stuck

Am intrat pe furis in camera ta. O camera acum necunoscuta mie. Cateva crapaturi de lumina ma ajuta sa ma orientez. Ma bucur ca nu esti acolo. Pot sa adulmec in liniste obiecte. Imi vor spune multe despre ce ai mai acumulat in tine de cand nu am mai fost prin preajma. In goana dupa detalii si dovezi legate de existenta ta emotionala in lipsa mea, ajung pana in fata a ceea ce pare a fi un birou. Ma uit in sus cu teama. Sunt cat o furnica intr-o camera care pare mai degraba o catedrala. Aud zgomot si nu stiu cum, ajung sa ma ascund intr-o carte, pe muchia unei pagini, facand echilibristica. Inima imi bate ca unui purice, cam cat sunt eu acum. O simpla presare a cartii m-ar face una cu povestea. Ce mi-as fi dorit sa fie o carte Braille! As fi avut de ce sa ma agat. Alunec printre cuvinte si randuri si nu pot sa ma prind de nimic. Mi-e frica de mi se sparg timpanele. Intr-un final, ma prind de coltul unei pagini si realizez ca daca m-as arunca de acolo, ar fi sinucidere curata. Dar poate la greutatea de acum, gravitatia nici nu ar mai functiona. Asa ca ma tarasc cumva inspre mijlocul paginii. Acolo sunt niste cuvinte subliniate cu marker negru si corpul meu plapand si-ar face foarte bine loc in nisa impinsa in foaie. Asta e salvarea mea zic si alerg dintr-o rasuflare intr-acolo. O lumina puternica ma orbeste si imi dau seama ca asta-i semn ca s-a deschis usa. Simt cum foile se umfla sub picioare. Ai intrat tu. Normal, e casa ta. Eu sunt intrusa. Si strig cat ma tin plamanii ca trebuie sa vorbim. Dar nu stiu daca fac mai mult zgomot decat o adiere de vant si nimic nu patrunde prin aerul rece si puternic facut de usa imensa. Iti iei ceva de pe pat si pleci din nou. Si imi dau seama ca strig in zadar.

nimeni nu se salveaza singur

Caut tot, citesc tot ce imi cade in mana, in fine, aproape tot. Nu pot citi 50 shades of anything..Da, deci nu citesc chiar tot. Am citit acum cateva luni o recenzie care mi s-a parut buna. Ori editorul articolului era prea bun, ori cartea trebuie sa fie a naibii de buna. "Nimeni nu se salveaza singur", o carte a unei italience pe care o mai recomanda  un bestseller. 

Ce titlu simplu si cuprinzator! O poveste de dragoste distrusa din interior de tot ce ne e exterior si contemporan.

Am dat prima pagina cu asteptarile sus in aer si acolo mi-au si ramas pana la pagina 206. O carte aspra, incomod de dura,  si totusi despre iubire. O carte in care nu trece o pagina sa nu gasesti "pula" sau "cacat". Femeia e o italianca prea curajoasa pentru mine. Si o suspectez ca e povestea ei. O poveste de iubire chinuita, murdara si dezamagitoare. Dar o poveste de iubire, asa ca nu mai conteaza epitetele de dupa. Am devorat-o ca pe o Biblie, daca as fi crezut in ceva exterior mie. 

ghid de imbratisari adevarate

Nu stiu cum imbratisezi tu, dar eu am facut-o gresit in tot acest timp. I-am anulat orice efect terapeutic daca, in timpul imbratisarii, am asteptat momentul ciudat in care unul din noi trebuie sa se elibereze din stransoare. De ce sa nu stai acolo daca ti-e bine?

Sunt tipuri si tipuri de imbratisari, si niveluri si niveluri de intimitate care preced sau succed actul in sine. Dar, inainte de toate, nu e un act mecanic. Daca simti delimitarea dintre corpul tau si corpul celuilalt, inseamna ca ai facut-o degeaba sau de complezenta. Imbratisarea are rostul de a transfera si fluidiza emotiile. Vreau ca pieptul, carotida, umerii si chiar cateva organe interne ale celuilalt sa stie ca mi-e dor de el/ea sau ca sunt acolo sa-i iau de pe umeri toata povara si sa-i transmit certitudinea ca sunt acolo. Nu aparenta. 

Am bucuria sa cred ca exercitiul imbratisarilor de complezenta se va transforma in ceva mai profund decat o cutuma.

the she man

Am o minte puternica. Poate ca am un corp firav, dar am o minte puternica. E foarte probabil ca, in iuresul energiei mele, sa te smulg din mizeria in care traiesti. Sa ma uit pe mine pentru a te ajuta pe tine. Sa te trag de hainele murdare si sa te aduc la lumina. Sa-ti arunc pietrele din buzunare ca sa poti merge langa mine. Sa-ti scutur hainele ponosite de praf. Sa-ti ascult povestile si sa-ti adorm scheletii din dulap. Nu voi putea insa niciodata sa-i fac sa dispara. Nu am nici eu atata putere si nici tu nu ai mai avea farmec fara ei. Pot sa ma incarc pe mine pentru a te elibera pe tine. Ai spune ca de sacrificiul asta e capabila numai  o mama pentru copilul ei in nevoie. Dar trebuie sa faci si tu ceva pentru asta. Trebuie sa meriti osteneala.

wait, wait, wait for it

Cum il asteptam eu azi pe Yoda prin ploaie si prin vant, o doamna in varsta, as putea chiar spune o baba, se apropie de mine si imi zice: "Io ca io, ca sunt batrana, dar tu fata mea, si tanara si frumoasa (da da, chiar asa a zis, nu inventez eu) si tot te lasa sa astepti?"  Am zis in gandul meu, o dau gata pe baba cand ii zic ca el m-a asteptat o juma de ora dar la statia de metrou gresita. Si cand a aparut obiectul asteptarii mele, am simtit nevoia sa devin foarte vocala si sa-i zic ca a venit si  ca ea poate sa-si astepte mult si bine mosul. 

Dupa cateva minute in care m-am scaldat feeric in orgoliul meu si in baltile unei intersectii din sectorul 6, mi-am dat seama ca eu sunt un mare fan al asteptarii, ca si cum eu as fi miezul si altii trebuie sa-mi citeasca gandurile si sa actioneze ca atare. Fiind insa un practicant al asteptarii,  altii iau deciziile pentru tine si poate nu e chiar asa o mare drama daca incerci si te lovesti cu capul de tavan. Cred ca si baba mea din statia de metrou a fost odata tanara si frumoasa si a asteptat atat de mult, incat a ajuns o baba nesuferita si invidioasa care se ia de oameni pe strada cu pildele ei  de viata. Pun pariu ca are si cateva pisici acasa.

king of strange

Om pe care nu il inteleg, nu stiu de unde incepe si unde se termina. Sa spui ca e o enigma e o subestimare. Ma indispune cu absurdul lui, pe care in urmatoarea secunda il face digerabil precum cea mai clara logica.

Stie prea multe, dar pretinde ca nu il intereseaza nimic. E elitist. E o contradictie insa  intre mana, inima si mintea lui. Se scurtcircuiteaza la mijloc, dar masinaria continua sa functioneze. Corpul lui e o uzina alimentata de o minte ascutita. E omul nou, care sufera mai mult decat noi ceilalti, dar are cele mai mari sanse sa se refaca. Pentru ca detine ceva secrete ale supravietuirii. 

Unul din ele e transformarea. Sa fii cameleonic; si nu e nimic josnic in asta, e doar oportunist. Sa iei forma, gustul si mirosul gazdei tale si sa te hranesti cu ea pentru o anumita perioada de timp. Si apoi sa mergi mai departe, vizibil mai bogat. Si sa reusesti sa nu lasi un gol de acolo de unde ai plecat.

E normal sa-ti fie teama de omul nou. E sinucidere curata sa te atasezi de el, dar te atrage. Vrei sa fii la fel de puternic ca el, dar nu e cel mai etic sa traiesti in modul asta. Pentru ca el si-a anulat emotiile. Sub camuflajul unei vieti  intense, el de fapt si-a anulat emotiile. Filosofia lui e simpla si functionala.

vina, rusinea si cenzura

Trei surori slute si proaste, care merg tot timpul impreuna sau cel putin doua din trei. Sunt mute si fac rau pe nevazute. Sunt de cand lumea si pamantul si vizitele lor iti dau ziua peste cap. Sunt de la capatul pamantului, dar vin cand te astepti  mai putin si zabovesc ceva mai mult in constiinta ta.
Mai au trei verisoare mai indepartate, frica, frustrarea si invidia. Ele sunt suportabile dar surorile sunt sub orice critica. Buboase, cocosate si parca nemuritoare. Niste fete batrane pe care le cunosti de mic, le urasti, dar niciodata nu te dezveti de ele. 

Parintii ti le-au prezentat, pesemne cu un scop bun, dar cateodata lucrurile scapa de sub control. Surorile te acapareaza, te sufoca si te fac unul cu pamantul. Iti trebuie multa rabdare si iscusinta sa scapi de sub unghiile lor murdare. Si cand ai scapat de sub corvoada, atunci incepi sa traiesti.

the third party

Vad adesea cupluri fericite...in poze, pe strada, in baruri. Manifestari ale afectiunii care pun pe ganduri analitica din mine. Oare totul merge ca uns, oare exista dependenta si reciprocitatea emotionala pe care gesturile lor o implica sau este doar un stereotip al "cum ar trebui sa ne purtam in cuplu?" As lua cazuri personale sau ale oamenilor apropiati,  dar nu vreau sa devin subiectiva. Ma rezum la "ceilalti", la oamenii a caror poveste nu o cunosc decat prin prisma unidimensionalitatii oferite de o distanta relativa. 

Un cuplu pe care nu il cunosc, dar pe care il vad pe strada afisand nenumarate gesturi de afectiune. Nu le cunosc trecutul, nu stiu nici macar de cat timp sunt impreuna. Stiu doar ca sunt impreuna. Si ma gandesc asa. Oare el/ea este pentru celalalt exact atat cat are nevoie in momentul ala? Da, poate ca distrug misticul iubirii, dar mai trebuie sa iti mai pui si intrebari de genul asta cateodata. Oare ambii ofera la fel de mult, oare unul se implica mai mult si e frustrat din cauza asta, oare unul din ei e ignorant fata de activitatile celuilalt? Sunt constienti amandoi de viata celuilalt in afara cuplului? Si aici nu vorbesc de un fel de politie sau de inchisoare, ci de increderea ca exista reciprocitate. Fidelitatea e un cuvant atat de mare, incat nu il folosesc. Doar sfintii au dreptul asta. 

Si intrebarea e daca exista un al treilea in ecuatia noastra a iubirii? Daca eu in ignoranta mea, am vazut acum cateva zile aceeasi femeie din cuplul nostru perfect cu un alt barbat, in alte circumstante, formand un al doilea cuplu perfect? Daca fiecare sau numai unul din ei are o relatie supapa care ii ofera ceea ce partenerul lui oficial nu ii ofera? Daca sunt mai multe versiuni ale realitatii? Si daca fara supapa, relatia oficiala nu ar functiona? Si oare supapa stie, se complace sau e si ea la fel de indreptatita sa faca parte din jocul oficial? Care atunci cand eram mici, am fost invatati ca se joaca in doi. Dar realitatea iti prezinta mai multe variante ale povestii.

the storm in me

Totul in noi e reactie, una mai puternica, alta mai slaba, una pe verticala, alta pe orizontala. Totul e va-va-vum, va-va-vum. Ardere, explozie si consum. Arderea ne face sa ne simtim vii, sa  ne transformam si sa ne adaptam. Un doctor mi-a spus ca trairea intensa a fiecarui moment te poate salva de un atac de cord. Ipohondra din mine e fericita si isi mai antreneaza inima cu inca o extrasistola. Asa inima! Inca zece ridicari si apoi pauza. Dar nu pentru mult timp, pentru ca un nou val de emotii e gata sa apara. 

Nu stiu daca vartejul de emotii e incurajat in vreo carte de psihologie, dar multi dintre noi traiesc cu inima cat un purice sau cat cuprinde de deschisa. Si asta intr-o fractiune de secunda. Asta e farmecul ei, sa se adapteze. Si treaba ta e sa nu o lasi sa moara inainte de termen. 

Sunt inimi si inimi, unele intregi, altele jumatati, unele curajoase, altele care isi fura caciula singure, altele cu febra, altele reci ca gheata. Unele inimi duc de nas alte inimi, altele merg mana in mana cu creierul si unele se bat cap in cap cu vecinul de la etajul 1. Cheia e coordonarea.

high on information

Traim intr-o lume in care informatia e supraevaluata. Ai sanse mai mari sa te angajezi daca stii 3 limbi straine si in viata sociala obtii un status direct proportional cu bagajul de cultura generala. In ziua de azi suntem la un click distanta de orice informatie, fie ca ne e utila, fie ca nu. A devenit moneda de schimb. Ea ar trebui insa sa vina insotita de instructiuni de utilizare. Si de un filtru.
Avem informatia, dar stim oare sa o gestionam? In acelasi timp cu acumularea, ar trebui sa dezvoltam si unelte prin care sa o folosim in interesul nostru. O informatie neadaptata la particularitatile unei situatii e la fel de neproductiva si redundanta precum ADHD ul.

E o sete mai bolnava decat acumularea de bunuri. Sa stii multe sau sa pretinzi ca stii totul cauzeaza anxietate si izolare. Iti ofera control temporar pentru ca informatia se schimba la fiecare minut, asa cum si cel care o detine.  Sa crezi ca detii o informatie ca unic proprietar, exceptand cazurile legale, e la fel de naiv ca a crede ca detii drepturile asupra unei persoane.

De la a fi insa multumit pana la o atitudine ignorance is bliss e  cale lunga, dar nu strica sa stii cateodata exact atat cat trebuie sa stii.

obey me

Cand esti catalogata de nenumarate ori Hitler, nazista, dictatoare si orice alte apelative care aduc aminte de al Doilea Razboi Mondial sau Razboiul Rece, incepi sa-ti pui la indoiala feminitatea.

Pentru ca inca in mega ultra proclamatul secol 21, feminitatea e vazuta ca o eterna tanjire dupa protectie, confort si confirmare, cuvantul preferat al barbatilor din gura senzuala a unei femei fiind DA. Fara nicio urma de indoiala sau ezitare. Nu e un strigat de feminism in cuvintele mele, ci mai degraba o incercare de ajustare a doua personalitati intr-un cuplu. O femeie care vrea sa se impuna e vazuta drept o incapatanata sau o rasfatata. 

Cuvintele bunicii  de acum 30 ani "lasa barbatul ca el stie mai bine" suna din pacate cat se poate de actual si acum. Da, recunosc, e un oarecare sentiment de reconfortare sa stii ca e un barbat acolo care are grija de tine. Dar pana a-ti lasa toate deciziile in mainile lui, e cale lunga. 

Situatia de fata nu e neaparat generata de un stereotip al societatii, ci mai degraba de o educatie materna aproape adulatoare. Barbatii de azi sunt baieteii de ieri care au fost crescuti cu capa de supererou fluturandu-le pe spate, fiind siguri ca vor salva lumea. Si crescuti de cine? Tot de o femeie. Se pare ca e un cerc vicios. Mamele vor ca baietii lor sa conduca lumea. dar barbatii sa le asculte neconditionat.

the odd story of a misfit couple

A fost odata un cuplu, din doi oameni magnifici, dar care impreuna nu straluceau atat de tare. Povestea lor a inceput banal si s-a terminat abrupt. Dar perioada dintre a fost geniala. Erau magnetici impreuna, numarau orele pana cand sa se revada si saptamana nu avea atatea zile cate planuri isi facusera ei. Timpul mergea impotriva lor. Si cum stim cu totii, timpul nu poate fi oprit. Si se iubeau in detrimentul lui si in ciuda trecutului. Pentru ca trecutul le bantuia prezentul intr-un mod mistic. Era o greutate care ii retinea de la a se iubi cu adevarat. 

Si povara asta s-a instalat tiptil, fara ca cei doi magnifici sa-si dea seama. Si peste genialitatea lor impreuna s-a instalat un fel de nervozitate, care scotea in evidenta fiecare mic defect. Care la inceput parea incantator. Si oamenii astia doi geniali s-au indepartat. Dar ce e minunat e ca sunt geniali in continuare si separat. Si asta e povestea pana acum nespusa si in continuare anonima a unui cuplu nepotrivit de oameni perfecti.

no church in the wild

Credintele iti dau putere. Si  nu ma refer la religie aici. Trebuie sa crezi in ceva ca sa te trezesti dimineata din pat. Ma uit in jurul meu si ma minunez de  o varietate de credinte. 

Multi cred in sport. As vrea si eu sa cred, dar corpul nu ma ajuta tot timpul sa devin o fanatica a acestei credinte. Multi cred in puterea sportului de a ajuta spiritul si corpul in acelasi timp. Unii cred in dans, o forma hibrida intre sport si arta. 

Multi cred in creatie si toate formele ei. Si aici e o discutie lunga. Multi cred in imaginar. Unii cred intr-o lume paralela celei concrete. Tot mai multi cred in chackre, reiki-uri, zodii, ascendenti si tot ce e alternativ, tot ce depaseste puterea simturilor comune de a intelege. Multi cred in puterea culorilor, a sunetelor, a atingerii,  de a schimba lumea.

Multi cred in puterea caritatii de a schimba lumea. Se inroleaza in armate de voluntari si se incapataneaza sa schimbe macar 0,1% din raul lumii. Dar raul le face parca in necaz si se multiplica la fiecare fapta buna. Dar  ei  continua sa creada ca pot opri foamea in Africa si ca vor descoperi leacuri. 

Eu cred in multe lucruri si in multi oameni. Cu toate ca nu o data am fost intitulata, pe nedrept bineinteles, mama scepticismului modern si postmodern. Cred in lucruri si in oameni pana la stadiul dependentei. Si de aici lucrurile devin periculoase. Credinta nu ar trebui sa creeze vreun fel de dependenta sau dezamagire. Credintele sunt declansatoare si nu piedici. 

past tense

Cum negociezi cu timpul? Si mai ales cu trecutul. Cu viitorul e usor; pentru ca ai impresia ca inca il poti manipula cum vrei tu, si prezentul, ei bine, el niciodata nu e infricosator si nici extraordinar. Prezentul e cel mai bun timp in care poti trai. Pentru ca nu ai timp sa il analizezi.

Dar ce facem cu trecutul care si el odata a fost un prezent prietenos si usor de digerat? Trecutul e un prezent analizat si reanalizat. Daca nu am avea constiinta, am trai numai in prezent. Trecutul e un prezent clasificat, pus in cutii si cutiute, e era before and after, e era inainte de x, era dupa y. 

Trecutul e o versiune mai slaba a ta, de-ai fi avut atunci mintea de acum? ca si cum mintea de azi nu va sfarsi prin a fi mintea de pe urma a deciziilor de maine. Elaboram teorii si practici de dezvoltare personala astfel incat omul de maine sa il depaseasca pe omul de ieri ca si cum tot ce e nou e sigur mai bun. Suntem din pacate sclavii unui sistem inventat tot de noi pentru a ne ajuta la o mai buna organizare (a nu se citi manipulare).

the invisible crown

Si cum eram eu busy being fabulous in una din zilele trecute, primesc un link revelator de la un right wing man care, pentru binele meu blogosferic, prefer sa ramana anonim :-p. Si linkul este despre procrastinare, despre schemele de gandire dupa care ne construim viata. Despre cum luam deciziile. Ideea se potriveste de minune americanului de rand care sta in fata televizorului si infuleca hamburgeri, dar viseaza la 6 packs si se plange ca el nu a intrat la Stanford din unicul motiv ca nu stie sa joace fotbal, nu pentru ca nu a deschis vreo carte in viata lui.

Mai pe scurt, procrastinarea presupune alegerea placerii in detrimentul utilului, rationalului care de cele mai multe ori nu produc placere, sau cel putin nu una imediata. Hedonismul e ridicat la grad de credinta in multe societati si nu e nimic de blamat in alegerea asta. Ce e de blamat este sentimentul de frustrare care apare in momentul in care nu exista gratificare dupa o actiune sau dupa amanarea actiunii. Seful nu te va mangaia parinteste pe cap pentru ca ai postat pe Facebook in loc sa-ti termini sarcinile, parintii nu vor lauda copilul ca a mai trecut un nivel la nu stiu ce joc, dar in schimb  nu si-a facut curat in camera. 

Si filmul asta mai spune ca dusmanul nu e afara, dusmanul e in capul nostru si totul tine de prioritizare. Si de a-ti calibra asteptarile la ceea ce tu oferi. Postez linkul si aici. Unii il stiu, unii vor avea o revelatie, unii se vor simti aratati cu degetul. Dar trebuie sa mai acceptam si faptul ca nu obtinem ceva,  din simplul motiv ca acel ceva chiar nu ni se cuvine. Si ca motivele unui esec nu sunt numai in exterior.

when I grow up, I wanna be a tourist

Nu e nimic mai frumos si mai simplu decat sa schimbi peisajul. Chiar si pentru cateva zile. Sa iesi din cei 4 metri patrati in care te invarti zilnic si sa spargi rutina. Sa-ti iei cei mai buni prieteni, aia care te fac sa razi in principiu :-), sa pui degetul aleatoriu pe harta (bineinteles in limita bugetului disponibil, deci incercati sa nimeriti totusi cu degetul pe Batranul Continent) si sa incepeti sa faceti planuri. 

Bugetul intotdeauna exista, doar ca prioritatile sunt altele de fiecare data. Dar cateva zile intr-o veche capitala europeana sau intr-o regiune uitata de lume in Normandia sau Scotia fac cat toata mancarea, hainele si medicamentele din lume. Ne-am obisnuit prea mult doar sa supravietuim. Si sa ne multumim cu atat. Sa pleci la drum e terapeutic si depaseste orice sesiune de shopping, citit sau devorat de ciocolata. Asta daca nu le ai si pe astea acolo in calatoria ta. Un concediu, oricat de mic sau organizat in graba e o adevarata gura de aer. Nelipsitele  griji "dar cu ce ma imbrac?", "dar cine o sa faca poze?", "avem bani sa intram la toate muzeele?"  fac din concediu o aventura. Pentru ca de cele mai multe ori nu-ti mai raman bani in ultima zi, mai ales pentru suvenirurile oamenilor nervosi si invidiosi care te asteapta acasa ca pe fiul ratacitor.

Asa ca dragi globetrotteri, deschideti atlasul sau invartiti globul pamantesc dupa caz, inchideti ochii si imaginati-va urmatoarea destinatie.

the relative of being beautiful

Sa ti se spuna ca esti frumoasa e cel mai ..(iata!) frumos compliment pe care il poti primi. Si barbatii profita de asta pentru ca e atat de usor si la indemana. Si atat de eficient. Feministele ma vor condamna pentru mintea mea ingusta. Nu cred insa ca sunt superficiala cand spun asta. Si cea mai rigida chimista ar tresari la auzul unor cuvinte elogioase la adresa chipului ei. 

Da, e important sa fii desteapta, calda, amuzanta si sa stii limbi straine. Sa fii buna in domeniul in care activezi. Si sa stii capitale si tabelul lui Mendeleev :-), dar din partea unui barbat vrei sa auzi ca esti frumoasa.  Sau ca alta e mai urata decat tine...Si invers cred ca e valabil. Cunosc o gramada de "Adonisi" care se rasfata la auzul complimentelor fizice. Bineinteles ca tu nu ai nici un merit pentru ca arati asa sau pentru ca celalalt te percepe asa, pentru ca pana la urma totul e relativ. Dar frumusetea fizica e cultivata si printr-o anumita igiena, interes si cult al propriei imagini. Nu e doar un dat natural si atat.

Si ca sa inchei corect din punct de vedere politic, zic sa nu va rezumati doar la un chip frumos si atat, dar ca e o adevarata incantare sa auzi complimentul asta de la cei din jur.

the paper leopard

Eu am o gramada de temeri. Cu totii le avem, dar ne e teama sa nu fim judecati si ne e mai comod sa le transformam in calitati. Daca ai temeri inseamna ca-ti pasa, ca esti implicat si interesat de tot ce se intampla in jur. Traiesti zilnic intr-un rollercoaster si corpul tau e incordat ca in fata unui pericol iminent. Dar nimic din toate astea nu se intampla de fapt in viata reala. Si te gandesti cum se poate trai si altfel decat incordat la maxim?

E ca metafora cu leopardul. Daca leopardul e in spatele tau si tu nu il vezi cand se apropie, mori. In cazul asta, ignorance is bliss. Daca leopardul e in spatele tau si tu il vezi, tot mori, pentru ca doar nu poti sa alergi mai repede decat el, dar mori cu o grimasa de spaima pe fata. Si mai e un leopard, ala de hartie, care e in capul tau si alearga in acelasi timp cu tine. De asta nu scapi asa de usor si nici macar nu te omoara. Asta e spaima autoimpusa a timpurilor noastre.

tame the tameless

E grea treaba asta, sa vrei sa domesticesti lupul, tigrul sau mai stiu eu ce alta dihanie. Mai ales cand si tu esti una dintre ele. Pai cum recunosti usor un animal salbatic?

In primul rand, ii e teama si de propria  umbra, de caldura si lumina, pentru ca animalul salbatic nu cunoaste confort, se simte ca pestele in apa numai cand e in nesiguranta si incoltit. Suspiciunea e singura modalitate prin care supravietuieste.

Armele lui nu au nicio putere in fata afectiunii de exemplu. Inima i se sparge in piept de frica, nu de dragoste. Sau poate le confunda atat de tare. Nu stie ce sa faca cu afectiunea si o reneaga inca de la primele manifestari. Totul e conflict sau nu mai e nimic. Si ce sa faca un animal salbatic cu rutina? Asta cu siguranta l-ar imbolnavi pentru ca nu e deloc intiparita in amprenta lui genetica.

for every spoon there is a fork

The dream match, Mr Big, Mrs Congeniality, barbatul alfa, the IT girl sau cum vreti sa-i spuneti. E idealul dupa care toti alergam. Dupa simetria in persoana, dupa corpul care ni se potriveste precum mingea se potriveste cu manusa de baseball. Media ne arata femei perfecte cu buze in simetrie totala cu ochii si pometii, de 45 de kile. Numai ele merita sa fie iubite, asta pare ca ne zic filmele si videoclipurile. Ne baga pe gat barbati cu muschi si replici inteligente. Si cu joburi de Wall Street sau in cazul nostru Calea Victoriei. Dar nu numai ei merita sa fie iubiti. 

Sunt atatia oameni langa noi cu atatea povesti dificile, ciudate si adesea miraculoase, incat realitatea a inceput sa bata filmul. Viata nu se incadreaza insa in nici un tipar. Vad oameni care rup bariere, care contracta distante, religii si statusuri sociale pentru a se intalni si pentru a trai impreuna. E al naibii de sanatos sa mai putem crede in povestile de langa noi, in povestile oamenilor in carne si oase.

Apropo, m-am intors si putin stinghera in ale scrisului :-) Sa aveti un douamiitreispe frumos!