location location location

Berlin.2012. Maratonul Berlinului. Urmatorul oras pe lista mea de vizitat. De mult timp. Doar ca nu imi impartasesc prea multi prieteni admiratia pentru un oras „gri” „prafuit”, „nu chiar buricul Germaniei cand vine vorba de turism”.

Azi a fost maratonul Berlinului. 42 de km de Berlin, cu parcuri, autostrazi, monumente, infrastructura si istorie. Si aceiasi 4 kenieni de la start pana la final.

Maratonul e cea mai buna reclama turistica pentru un oras. Si televiziunea germana a stiut sa faca toata transmisiunea sa para un clip turistic. Oricum ei nu au ce sa ascunda, nu taie cadre si nici  nu le aleg cu grija sa nu se vada gunoiul, pentru ca ei chiar nu au asa ceva.

Zeci de mii de oameni din intreaga Europa au venit sa vada Maratonul, in special nordici si englezi. Comentatorii romani de la Eurosport se intreceau in comentarii care mai de care mai rasiste, cum ca bietii kenieni nu au avut alta optiune de a scapa din saracie decat prin alergat. Ca toti siguri sunt saraci si vreo 10-15 copii la parinti. Ma mir ca nu au zis ca toti kenienii care participau la maraton, vreo 100...sunt frati J, ca sa mai creasca un pic dramatismul transmisiunii. Trasaturi genetice sau o cultura a supravietuirii, nu se hotarasera comentatorii  inca ce ii impinge pe africani la alergat,  important e ca kenienii au luat primele 4 locuri.

Si germanul participant, cu toate marcile lui de Adidas si Gatorade, a fost ajuns in cele din urma de plutonul de fete J Momentul lui de glorie a fost cand a intrat intr-o toaleta publica si televiziunea germana l-a asteptat sa iasa, sa-l vedem in momentul intim cand „se aranjeaza”. Probabil ca a avut rating mai mare decat trecerea finishului celor 2 kenieni cot la cot in proba ultraolimpica a maratonului. Dar na, there’s no business like show business... Si finishul, cat se poate de simbolic ales, la poarta Brandenburg.

Si ma uitam la zecile de mii de nemti ingramaditi sa urmareasca de pe margine intrecerea si cum se impingeau ei sa pozeze sportivii. Si cum multi s-au inscris ca voluntari numai sa inmaneze apa sau energizante de pe margine alergatorilor. Un popor in care cultura miscarii si a activismului atinge cote de invidiat pentru noi. Mi-a placut de ei. Si de istoria lor, si de cultura lor. Si mai ales de infrastructura lor. Vreau sa vad Berlinul!

Bis bald! J

hello tenderness I was waiting for your call

Birds and bees and all that is in between, distante si mituri daramate, asteptari care curg cu galeata, munti miscati cu un zambet. Momentul in care totul devine coerent si firesc. Youtube-ul care abunda cu linkuri siropoase. Momentul din care nu te mai poti intoarce. Complimentele au fost facute, schimbul de zambete de asemenea, stiu ce vrei, stii ce vreau, “ne intelegem din priviri” nu mai e un cliseu.

Caut toate motivele din lume sa stau cat mai mult cu tine, inventez motive sa te sun, poate chiar sa trec prin cartierul tau. Nu mi se pare penibil sa iti aduc dulciuri. Mi se pare ca esti persoana cea mai indreptatita din lume sa le primesti, le meriti. Si meriti toata atentia mea. Mi-ai intrat pe sub piele.

Timpul meu e pretios pentru tine, la fel ca si spatiul meu intim, vrei sa pui mana pe mine din orice motive. Iti sunt draga, imi esti drag. Ne intalnim mereu la mijloc.

Cu noi doi totul se topeste, se dezintegreaza si se lipeste la loc. E tenderness 100% din pulpa de fructe, fara aditivi!

baby I’m cold

Toamna e mai bine decat vara, macar dintr-un punct de vedere. Intunericul de afara si frigul te fac sa nu vrei sa-ti parasesti patul...Tu vrei sa  faci lucruri, ai atatea planuri, dar brate calduroase te trag inapoi in confortul cuibului vostru. Toamna eu nu ies din confort zone, pentru ca hai sa fim seriosi! cine vrea sa plece de acolo de unde ii e bine? J

Afara cerul pare sa cada pe noi, inceputul unei ploi seamana intotdeauna cu inceputul unei apocalipse, care nu ajunge niciodata insa sa se desfasoare. E sentimentul unui pericol iminent care nu te poate atinge, nu-ti poate face rau.

Sunt copil de octombrie. Alfel nu pot sa inteleg cum de-mi place atat de mult vremea asta!

Noapte buna si calda sa avem!

Dana corpoartista

Ori sunt eu un pic egocentrica, ori stiu ca titlurile care imi contin numele au trafic…cred ca varianta a doua...dar azi intr-o conversatie telefonica cu  "mosul" spiritual al acestui blog :-p, mi-am dat seama ca sunt o corpoartista.

Am trait din corporatie in corporatie de la vreo 22 de ani. Cand eram in facultate, visam sa lucrez intr-o corporatie si completam toate evaluarile si chestionarele cu “corporatie” in dreptul locului ideal de munca. Nu stiam prea multe pe atunci. Ma gandeam doar la bani si prestigiu. Nici macar profilul profund umanist nu ma facea sa ma indrept spre altceva. Eram o boema care vroia sa lucreze intr-o corporatie. Atat stiam.

Aveam in minte chiar un top 3 al corporatiilor in care mi-as fi dorit sa lucrez, pe doua le-am bifat deja. Nu pot sa spun in momentul de fata ca as vrea sa o bifez si pe a treia.

Pana si numele suna dur,"corporatie". Eu vad luptatori greco-romani intr-o mlastina cand aud cuvantul asta. Poate am eu o imaginatie bolnava, dar inca nu-mi vine in minte imaginea tipica a barbatilor de 1.90 imbracati in costum intr-o sala de sedinte. Ce bine ca  barbatii din corporatia mea nu vin imbracati in costum :-p

Corporatia are partile ei proaste. Iti mananca timpul si energia si cateodata si timpul liber. Trebuie insa sa te adaptezi. Te inrolezi in indeplinirea unor deadlineuri (in traducere boema "idealuri") pe care corporatia ti le induce ca fiind ale tale. Ajungi sa vrei sa-ti dovedesti tie ca poti sa atingi anumite standarde. Si sa nu-mi spuneti ca sunt o workaholica pentru ca vorbesc asa. Corporatia se pricepe de minune sa te faca sa crezi ca idealurile ei sunt si ale tale, teoria inversa  nu se aplica insa de fiecare data. Nu ai cum sa scapi odata ce intri in hora.

Eu imi caut supape de salvare din marea inrolare corporatista. Nu vreau sa ma pierd pe mine in multime. O hartista ca mine J isi gaseste cu greu locul in rigiditatea unei organizari corporatiste. Si nici nu sunt un model de urmat cand vine vorba de obedienta. Nu sunt prea user friendly.

As mai vorbi o gramada despre relatia sacra dintre om si corporatie, dar trebuie sa va spun noapte buna pentru ca maine corpoartista intra la 9 J

death becomes us

Poti sa te smiorcai cat vrei, cand un om nu mai e, nu mai e  si gata! Poti sa-l cauti, sa-l suni, sa fugi dupa el, sa intrebi de el si sa nu mai fie. Sa-ti fie dor de el si sa-ti explodeze inima si sa nu mai ai de unde sa-l iei. E despartirea finala si iremediabila. Tot ce trebuie sa faci e sa te resemnezi, pentru ca nu ai cu cine sa te bati, nu ai cui sa-i ceri socoteala. Visul va fi cel mai apropiat moment de realitate pe care il vei mai putea avea vreodata. Agata-te de el! Roaga-te sa-l visezi.

Am pierdut un om drag, un om care ma intimida prin optimism, un om care nu stia ce e aia depresie si care nu se impiedica de lucruri si oameni marunti. Un om care te ridica de jos si te invaluia cu caldura lui. Esti libera acum, esti tot ce ti-ai fi putut dori pentru ca in sfarsit ai scapat de corvoada trupului...

http://www.youtube.com/watch?v=_Mzklb9nkXM

love must be the trigger

Azi se implinesc 33 de ani de cand ai mei sunt impreuna. O gramada de ani si asta inseamna ca si eu sunt un pic batrana. Dar corpul inca ma minte si ma forteaza sa copilaresc.:-)

Cum spuneam, azi ii sarbatorim. Nu cea mai spectaculoasa poveste de iubire, cateva crize de gelozie si o educatie semispartana, dar nu pot sa spun ca sunt nemultumita de rezultate.

Comunism, boli, lipsa banilor, constrangeri, dar un acut simt al moralitatii pe care amandoi mi l-au insuflat. Si mandria, sa fii tot timpul mandru de cine esti si sa nu pleci capul. Sa fii demn. Sa nu minti, sa nu furi, sa nu profiti.

33 de ani mai tarziu, boli, nu asa putini bani, dar tot ei doi, mai devotati si mai apropiati decat in tinerete. Patima si nesiguranta inceputului au fost inlocuite acum de un devotament iesit din comun. Mai ales din partea ei. Conjunctura.

Sa ne traiti mult si bine, eroilor!

you put the sin in cinism

Da! tu ala arogant! despre tine e vorba! care adoarme cu oglinda sub patura si nu se dezlipeste de fata lui  nici in oglinda retrovizoare, nici in ecranul telefonului si nici macar in balta de la coltul strazii.

Tu ala care traiesti singur in doi, intr-o casa, intr-un grup, pentru ca iti esti  autosuficient, esti prea pretios sa te amesteci cu multimea, prea mandru sa spui ce simti si prea fricos sa-ti iei apararea. Asa ca preferi sa nu te implici si-ti faci tu scenariul asta ca esti special si, implicit, mai bun decat ceilalti. Pun pariu ca mama ta iti spunea cand erai mic ca esti cel mai frumos si cel mai destept..Ei bine, imi pare rau sa-ti stric momentul, dar tuturor ni se spune asta cand suntem mici..:-p

Alergi dupa lucruri, senzatii, forme, nu te deranjezi sa privesti in profunzime, refuzi orice critica si-ti ascunzi emotiile ca na! big boys don’t cry…esti un adevarat American Psycho cu trasaturi mai atenuate ce-i drept, dar intr-acolo te indrepti. Ai un zambet frumos, dar e  fabricat si supraexersat in camaruta ta populata de oglinzi.

Noapte buna tuturor Kenilor din lume!:-)

man & love

Nu prea fac eu cronica de film, dar azi am vazut unul care frizeaza penibilul si la care nu trebuie sa fi mancat inainte de vizionare, pentru ca are toate cazurile de " ...filie" care pot exista. Nu-i zic numele pentru ca nu vreau sa-l promovez. Dar merita un citat din film, care sintetizeaza cat se poate de bine cum simt (unii) barbati(i)  :-p

love is like something different, it just leads you to a special connection, feelings of awesomeness and the feelings that wrap around you...it's deep in your stomach, in your head, in your f**king nutsack. Si mai era ceva despre un sprinkle, dar cred ca ati prins ideea :-) Semiretard, dar cat se poate de adevarat..

Man!So awesomely put!

Noapte buna.

you say hello and then I say I do

Adica un fel de BAM!!!!!in your face!te-a lovit! Se vorbeste atat de des in jurul meu despre compatibilitate. Despre cat de important e ca oamenii sa se intelega din priviri, sa le tremure carnea pe ei cand se ating si sa para ca de fiecare data se saruta pentru prima oara. Despre cat de important e sa stai cu orele noaptea la telefon si sa ai despre ce sa vorbesti, sa nu fie nimic fortat sau construit. Sa aveti  aceleasi interese si in principiu,  aceeasi viziune despre viata. Sa gatiti impreuna o banala salata si sa para ca ati plasmuit un copil.

Si tot oamenii astia pe care ii aud ca mai cred in relatii perfecte, ajung sa se complaca in mizerii de relatii, in franturi si frimituri. Relatii in care continua sa fie implicati, doar de dragul celor cateva saptamani in care au fost in Rai si spera cu degetele incrucisate la spate ca starea aia sa se mai intoarca. Ca si cum iubirea recidiveaza, ca si cum se recicleaza si se reinventeaza daca tu stai cu mainile in san si o invoci din doua in doua saptamani.

   

Poate vad eu numai alb si negru, dar eu tot zic ca daca nu e, nu e si gata. Nu poti sa astepti o minune si  maine sa fie combustie interna intre voi cand voi de fapt  va complaceti zi de zi in norme si conventii. Ca daca era asa, nu-i zicea iubire si-i zicea de la inceput  obisnuinta sau plictiseala, ca sa nu mai  ai cine stie ce asteptari.

Asa ca oameni buni, alimentati focul unde e scanteie, ca unele lucruri chiar ca sunt once in a lifetime.

Sa aveti o noapte sincera!

ca asa e in tenis

Postul asta e un pic, 20 %, din obligatie si mult, 80 %.  din admiratie. Azi am ca subiect un adevarat personaj, pe numele lui…neah, neah neah…cine se prinde se prinde! Hai bine, pot sa va dau un indiciu, e aproape cel mai frumos barbat din organizatia in care lucreaza :-p

Cand intra pe usa, nu stii daca sa-ti fie drag sau sa te enerveze pentru ca e prea confident, sa nu zic cocky. Ce mai! Un adevarat “Don Juan”, dar cu un suflet de baiat bun, “de casa”, cum el insusi se promoveaza. Si-i plac la nebunie diminutivele…

E din cale afara de sportiv personajul meu…Si un adevarat mestesugar al vorbelor cand vrea sa te scoata dintr-o pasa proasta. Ar fi trebuit sa isi aleaga un job in care sa-si puna mai mult in valoare vocea (inside joke).

Si daca nu stii inca de reusitele lui sportive, nu-i nimic, e el mereu acolo sa iti spuna sau macar sa-ti reaminteasca. Si el  a avut o mare performanta zilele astea, pentru care jos palaria, mai micutule! Suntem mandri/e de tine!

Hai cu likeul daca te-ai prins! J

stop being an ignorant bitch!

Da…da…astea sunt titluri pentru a atrage click-eri :-p si cand deja citesti asta…eu mai am o vizualizare in plus…:-p Dar am totusi o noima, nu sunt complet random..Sa va povestesc deci..

In seara asta, am trait un paradox. Stiu cum fetele au de obicei teama ca, daca raman singure in taxi, taximetristul o sa se dea la ele, sau cine stie, mai grav de atat J, o sa le incarce la aparat.

Eu astazi, lene fiindu-mi sa merg 10 minute pana la autobuz, am urcat impreuna cu prietena mea Mihaela (na!ca ai devenit celebra!) intr-un taxi cu nume de pasare de delta. Un taximetrist care habar nu are unde e Drumul Taberei, el la Plaza fiind. Si incepe sa conduca cu ochii in jos, fiind atent la GPSu’ de pe telefon. Si uitatul asta in jos facea al dracului de greu iesitul din parcarea cu pricina. Si cum era el foarte atent si aproape timorat de comanda atat de alambicata, Plaza-Drumul Taberei-Militari, realizez ca e emotiv. Soc si groaza! Un taximetrist emotiv! Ce dracu e aia???? Eu ii zic sa inchida geamul ca ma trage curentul, el in lumea lui nu ma aude, pentru ca, fara sa exagerez, conducea aproape cu capul in jos. Da-ma dracu!Imi zic eu in gand! Am dat peste un taximetrist hipster!

Si dupa ce ajunge cu mari emotii la prima destinatie, raman singura cu el in taxi. Cum eu nu sunt cea mai buna la small talk nici cu cel mai extrovertito-cocalar taximetrist din lume, se asterne o liniste monumentala intre noi. Doar indicatiile mele spuse pe ultima suta de metri gen “STANGA ACUM!AICI!!!” mai puteau sa atenueze stanjeneala dintre noi, Si am hotarat sa tac in continuare, pentru ca stanjeneala lui era de ajuns pentru amandoi. Schimbul de replici de la final, foarte natural (am simtit ca intradevar mi-a dorit o seara frumoasa) m-a facut sa am o revelatie. Exista si taximetristi timizi.

patience and I

...nu am fost niciodata cele mai bune prietene. Am mers tot timpul dupa primul instinct, am taiat in carne vie, am ranit, am jignit si apoi am regretat.  Am actionat in numele unor principii numai de mine stiute. Dar capul mi s-a odihnit bine pe perna de cele mai multe ori.

Modelul se repeta, nu ma pot abtine. Si oricat de mult as vrea un lucru, etapele de purificare sunt aceleasi. Atata purificare incat nu mai ramane nimic. Si o buna prietena, si ea posesoare de blog, care stie sa conceptualizeze totul de la piciorul broastei pana la luna albastra de pe cer, ii spune fenomenului astuia aproape autodistructiv – autosabotare. Auto, auto, auto (nu va ganditi la prostii, necredinciosilor J). Adica sa incepi sa traiesti intr-o lume concentrata pe principii numai de tine stiute si sa nu mai fii atat de receptiv la ce se intampla in jur.  

Sa vrei sa cunosti noul, dar sa ai prejudecati, idei cum altfel decat autoinduse! ca totul e cum stii tu si ca nu are cum sa fie altfel, ca totul e o apa si un pamant, ca totul e negru sau alb si niciodata gri, si de roz nici nu se poate pune problema J. Incapatanarea asta are si ea un rost, poate tine loc foarte bine de autoconservare. Dar fiecare experienta iti pare o pseudoevadare cu manusi de protectie.