duminică, 16 decembrie 2012

words kill people


Unele cuvinte pur si simplu nu mai poti sa le iei inapoi. Indiferent de natura lor, pozitiva sau negativa. Cuvintele dor mai mult decat o rana fizica. Am simtit-o de cele mai multe ori de  pe partea cealalta a tragaciului. 
Trebuie sa te educi sa folosesti cuvintele. Desi credem ca invatam asta de la 2-3 ani, sa le manipulam, ele ne pot fi cei mai mari dusmani chiar si  acum, cand ne jucam de-a adultii. Cuvintele trag dupa ele atata incarcatura simbolica, incat ele singure pot sa cantareasca enorm in situatii importante. Si ce nu intelegem in comunicare e ca noi atribuim intelesuri diferite cuvintelor pe care le vehiculam. Oricat am crede ca suntem de asemanatori, ca impartim aceleasi experiente si educatie, cuvintele ne dau de gol cand vine vorba de compatibilitate, sau mai bine zis incompatibilitate. Si e critic atunci cand cuvintele nu sunt in concordanta cu ceea ce simti, cand le folosesti sa te aperi sau sa ranesti tu primul. Cuvintele sunt o arma si construiesc ziduri la fel de usor cum construiesc punti. Deconstruiesc relatii si falsifica realitati. 

Eu de multe ori imi doresc sa tac. Simt ca as fi mult mai sincera cu mine in felul asta.


marți, 11 decembrie 2012

I wanna do good for a change


Tot timpul am spus despre mine ca sunt un om bun. Bine, bine, ca sunt malitioasa, adesea ignoranta si tot timpul "rea de gura", pe astea le-am considerat de fiecare data a fi produsul  filtrului subiectiv al celui din fata mea. Si m-am consolat tot timpul cu ideea  ca,  in interior, la modul obiectiv si sincer, eu sunt un om bun. Toti credem asta despre noi, ca suntem mici Bono si Maici Teresa, dar ca meschinele probleme cotidiene ne impiedica sa ridicam ochii din mocirla proprie si sa vedem the big picture. Si toti credem ca suntem demni sa ajungem in Rai, oriunde ar fi asta.

Dar hai sa ne luam un pic la bani marunti si sa fim sinceri cu noi. De cand nu am mai  facut o fapta buna? Dar una total dezinteresata? Nu din pur egoism pentru ai nostri? Eu sunt sigura cand vine vorba despre mine ca de mult timp nu am facut o fapta buna. Suntem atat de incrancenati si suspiciosi  incat ne imaginam retele de infractori in spatele oricarei maini intinse si violatori in serie in spatele unei babute care te roaga sa o ajuti cu sacosele pana la scara. 

Simtul autoconservarii si sanatatea noastra mentala sunt mai presus de orice gest umanitar. Eu simt ca m-as incarca negativ daca as face voluntariat spre exemplu la un azil sau centru de copii. As vrea, dar nu pot inca sa ma las un pic pe mine pe planul doi. Pur si simplu nu am chemarea asta. Dar incerc sa ma educ si sa ma interesez in sensul asta. Dar pentru inceput, pana sa ne facem curaj cu lucrurile mari, sa ne oprim asupra lucrurilor mici, care oricat de cliseistic ar suna, pot sa  faca diferenta.

Uite aici  ceva mic dar insemnat :-)



duminică, 9 decembrie 2012

3 ounces of spirit please



Sa te duci cu sceptica la o prelegere despre spiritualitate e ca si cum i-ai pune ursului patine :-). 

Am fost pregatita din timp, am avut tot ragazul sa ma documentez si totusi nu am facut-o. Eu inca am impresia ca ignoranta ma poate salva de vreo revelatie care de abia ma asteapta la colt sa-mi dea cu totul viata peste cap.

Omul care avea sa tina prelegerea e un nativ american, cunoscut pentru povestile si tehnicile lui inspirate din cultura amerindiana. Ma rog, pentru neinitiatii de noi, pe scurt, el transmite importanta storytelling-ului (greu cu traducerea in romana) in pastrarea identitatii, fie ca e vorba de trib, popor, familie sau individul in sine. Fie vorba intre noi, eu stiam asta  dinainte sa-mi spuna el, ca de aia tin blogul asta :-p

Ma gandeam ca metodele lui vor fi dintre cele mai mistice si alternative si imi ascutisem bine ratiunea sa nu cumva sa ma las influentata de vreo incantatie pagana. Dar asta era doar in mintea mea ingusta. Pentru ca omul iti da niste sfaturi pertinente si cat se poate de pamantene despre cum sa-ti traiesti viata in echilibru, despre cum sa iti impaci inima cu mintea si despre cum sa fii multumit cu tine si cu lumea din jur. Ce il diferentiaza pe el de un life sau career coacher e ca el poarta pene colorate pe cap si nu un tricou Gap. Am iesit de acolo mai lucida si mai rationala decat intrasem (folosesc grade de comparatie care nu exista, doar in scopul dramatizarii). Nimic nu-mi daduse peste cap ceea ce credeam inainte, poate doar abordarea era usor diferita. 

Si mi-au placut ultimele lui cuvinte, care au concentrat de fapt ceea ce a spus el  pe parcursul intregii discutii - cautarea echilibrului. Sa nu faci din spiritualitate o religie, o dogma, sa nu te intoxici cu spiritualitatea, un fel de religion is opium a lui Marx. Si Vernon, ca asta e numele anglosaxon al nativului nostru, a vrut sa spuna ca spiritualitatea trebuie utilizata cu moderatie, atat cat sa te ajute in viata cotidiana, si nu sa o transformi intr-un scop in sine.


joi, 6 decembrie 2012

sunt sigur ca nu sunt sigur de nimic


Nu-s cuvintele mele, doar interpretarea e a mea. Budistii ne invata sa traim in prezent, ma rog, nu ne invata, ca lor oricum nu le pasa. Dar probabil ca e gandirea cea mai avansata dintre cele orientale. Si cu cea mai mare influenta in societatea occidentala.

Dar cum aplici filosofia asta in jungla cotidiana? Cum sa iei si sa simti tot ce iti face tie bine in momentul unic t1 fara sa-ti pese de vreo consecinta? Acum cand nimic nu depinde numai si numai de tine. Daca viitorul nu-ti face deloc cu ochiul, daca il ignori si il minimizezi, cel putin nu esti anxios. Esti mai degraba resemnat. Pentru ca filosofia asiatica e una a resemnarii, pe cand cea occidentala e una a efortului si actiunii. Occidentalul fuge dar nu contempla. 

Cum e oare posibil sa actionezi azi indiferent de replica de maine? Cum sa ai actiune fara teama sau extazul reactiunii de maine? Cum sa "go with the flow" sau "Carpe diem", ca se pare ca si latinii o ardeau chill? :-) Zicala completa e asta:  "Carpe diem quam minimum credula postero" in traducere Wiki "Seize the day, putting as little trust as possible in the next (day)"


luni, 3 decembrie 2012

Monday in bed


Nu prea stiu eu sa ma bucur de placerile mici ale vietii, trebuie sa intreb mereu ""da' de ce?", "da' dup'aia?" si tot asa, alte intrebari existentiale de doi bani. 

Dar acum stau cocotata in varful patului, ascult muzica, planurile mele sunt egale cu zero, am 3 carti incepute, deci 3 posibilitati, ma delectez cu facebook-ul asta fara vreo teama corporatista. Vreau sa mananc si nu prea, adica pot sa trec direct la pranz. De fapt as putea sa mai si dorm un pic. Nu e graba. Nu mai vreau sa alerg dupa maine. Pentru ca maine e birou, sala si probabil o vreme infecta si ploaie.

Azi tot ce pot sa fac pentru maine e sa-mi fac naibii o data curat in dulapul de pantofi, daca tot am timp, dar cred ca si treaba asta poate fi amanata, pentru ca voi mai dormi un pic :-)

Sa nu ma urasca pentru postul asta corporatistii care in lunea sfanta dupa Ziua Romaniei vin la birou. Daca va incalzeste cu ceva, si mie mi-a sunat alarma la 7 dimineata si mi-a distrus somnul dulce de dimineata.

Sa aveti o zi frumoasa!


duminică, 25 noiembrie 2012

2 years of loneliness



Eroina mea nu mai e fizic langa mine. Si ma simt singura. Pentru ca nimic nu se compara cu auzul vocii ei la 8 dimineata in fiecare zi "Ce faci mamaie te duci la lucru?" Bineinteles ca eu o sunam, pentru ca tehnologia nu era chiar punctul ei forte. Si vorbeam 10 min in fiecare zi pana ajungeam la metrou despre barbatii din viata mea, carora de fiecare data le pocea numele. La 87 de ani puteai sa inveti o gramada de lucruri de la ea. Era sireata. 
Si conversatiile se terminau intotdeauna cu incercarile ei de a obtine o promisiune de la mine ca voi veni in sambata aia la tara. Si  facea in asa fel incat te convingea. Pentru ca iti spunea ce planuri are, ce vrea sa faca de mancare, ca trebuie sa faca curat. Asa ca nu mai aveai cum sa dai inapoi.
Si nimic nu se compara cu sambata seara la tara. Incerca sa nu adoarma pana cand veneam eu aproape la 10 seara. Se cuibarea langa soba si motaia. Dar ii trecea tot somnul cand veneam eu. Si ma lua in brate si imi puneam capul pe pieptul ei care mirosea a frunze arse. Nu pot sa uit mirosul asta. 


Imi placea sa o incant cu fructe exotice, iaurturi si deserturi de tot felul. Era impresionata de ele si a doua zi isi servea prietenele, si ele octogenare, cu deliciile aduse de nepoata de la Bucuresti. Era o intreaga competitie intre ele, cine are nepotul cel mai reusit si mai ales, care nepot isi iubeste cel mai mult mamaia. Acum ani buni, cand i-am zis ca lucrez la PRO TV (biata de mine intr-un post minuscul in cercetare), si-a pus toate vecinele sa se uite la televizor sa-i vada nepoata. Mare dezamagire ce a fost atunci!:-)

Imi pare rau ca toate astea nu s-au intamplat ieri si cel mai rau imi pare ca nu se vor mai  intampla nici maine. Si mai imi pare rau ca nu mai pot sa-i impartasesc lucrurile bune din viata mea.

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

buricul nimicului


Am fost in Control aseara. Fortata de oameni si imprejurari, am ajuns vineri seara in Mecca hipsterimii din   orasul asta. Ma rog, acum am auzit ca ar mai fi unul Modern, care e supra Mecca hipsterimii dambovitene. Nu o sa fiu rautacioasa si sa ma iau de haine (astea imi plac), gadgeturi, emfaza, gesturi, limbaj...si...si...si...o lista lunga :-)

Dar ce nu pot sa inteleg eu la copiii astia e grimasa trista care striga "Nu-mi trece nimic prin cap". De cand cred ei oare ca prostia este sexi? Ca goliciunea privirii poate sa atraga? Adica, serios acum! Daca intr-adevar ai fi deprimat sau ti-ar fi rau, ai sta acasa nu? Nu ai zburda cu paharul in mana prin cluburi dupa ce inainte te-ai mai gandit si o ora cu ce sa te imbraci.

Cultura blazarii. Asta am vazut aseara. Si unii sunt blazati de pe la varste prea fragede. Copii pana in 20 de ani duc pe umeri greutatile intregii omeniri. Si si-au inhibat orice manifestare a starii de bine. 

Noroc in schimb cu exemplarele barboase care ne-au incantat privirea :-)






joi, 15 noiembrie 2012

a history of violence


Aud tot mai multe povesti aproape monstruoase despre violenta, si nu din aia psihologica si deci subiectiva, ci in cea mai crunta si frustranta forma a ei, violenta fizica. Violenta care te umileste atat de mult incat te dedubleaza. Si victimele sunt de cele mai multe ori copii. Superficiala din mine nu poate sa inteleaga cum gestioneaza un copil violenta, ce poti sa faci sa uiti, sa nu ripostezi, sa-ti creezi o lume imaginara. Cum poti sa iesi din drama bine, sa poti sa vezi partea buna a lucrurilor, sa te impaci cu dusmanul si chiar sa ajungi la starea sublima de a-l intelege. 

Campanii sunt o gramada: sa nu bati, sa nu injuri, sa nu violezi. Dar cui se adreseaza? Cum poti sa atingi sufletul unui tata incrancenat si frustrat si sa-l faci sa nu ridice pumnul, doar pentru ca nu e dezirabil social sau pentru ca asta ii va face rau copilului lui pe viitor? Daca i-ar pasa de asta, crezi ca ar mai fi violent? Nu, nu ar alege calea cea mai usoara si confortabila de a refula.

Cui se mai adreseaza campaniile? Martorilor, complicilor, vecinilor de bloc? Bani dati degeaba ma gandesc, in conditiile in care romanul nu e solidar. Niciodata. Mai ales cu riscul de a-si periclita la randul lui sanatatea mentala si fizica. Poate americanul sare in ajutor, dar romanul nu. Romanul doar se uita pe vizor si bate in calorifer pentru ca tipetele victimei il deranjeaza de la vizionarea meciului. 

Cred ca se poate face ceva in alta directie. Copiii ajunsi maturi nu vorbesc despre asta. Rusinea depaseste pana si nevoia de vindecare. Copilul se va integra superficial, va urla in interior si va zambi in exterior. Nu e nul pentru societate doar pentru ca cel care ar fi trebuit sa-l formeze, a ales in schimb sa il minimizeze. Si cred ca ar trebui sa avem un al saselea simt in a sesiza tristetea din ochii unui copil mare si de a asculta. Nu trebuie neaparat sa fii psiholog pentru asta.

E usor sa judeci. Asta e prima arma. Recunosc ca pe asta o folosesc si eu. O calibrez si incep sa trag!La dracu! Ce imi pasa...atat timp cat ma simt eu confortabil. Dar victimele nu sunt numai la televizor sau in registrele politiei, ci sunt langa noi. In ultimul timp am inceput sa ma simt eu aia in minoritate pentru ca am avut o copilarie civilizata. Nu neaparat fericita, dar civilizata. 

joi, 8 noiembrie 2012

version 2.0


Asta e versiunea premium la care unii dintre noi vor sa ajunga, o versiune mai buna a noastra. Se se "fine tuneze", cum am auzit eu ca se spune acum, indiferent de context. Nu inseamna ca acum nu esti bun, dar tocmai de aia exista gradul comparativ al adjectivului. Pentru ca stii ca poti ajunge la un nivel superior.

Sa-ti depasesti limitele, cliseele si categoriile. Si mai ales temerile. Sa fii mandru de tine, indiferent de criterii impuse din exterior. Depindem atat de mult de recunoasterea externa, incat uitam sa ne intrebam: sunt mandru de MINE?Fac tot ceea ce trebuie pentru ca MIE sa imi fie bine? Pentru ca starea ta de bine ii va influenta pozitiv si pe ceilalti. Asta in cazul in care esti inconjurat  de oamenii care conteaza.


sâmbătă, 3 noiembrie 2012

eyes full of love


Ii vei recunoaste usor, umezi, larg deschisi, pupile dilatate si cateodata ceva cearcane in jur din cauza noptilor nedormite. Sunt ochi care pot sa te imbratiseze oricand pentru ca sunt atat de calzi! Sunt ochi care iti ofera liniste, nu sunt incruntati si nici impovarati. Pentru ca nu mint. 

Dar cum ii recunosti de alti ochi impostori? De cei plini de dorinta si alte interese adiacente? Pai ochii full of love te privesc asa oricand, nu numai noaptea sau la vazul unei pieli prea expuse. Nu te privesc asa doar cand le promiti vreun deliciu culinar sau la auzul unor gratificari fizice sau materiale.
Rezista in timp si nu sunt sensibili la stare, vreme sau dispozitie. Te trezesti dimineata ca te fixeaza si o tin asa pana tarziu in noapte, parca uita sa si clipeasca. E normal, pentru ca nu vor sa piarda nici un moment, indiferent de importanta lui. Si ochii astia merita o pereche pe masura!


sâmbătă, 27 octombrie 2012

the affection whore


E un factor X care face diferenta cand vrei sa ajungi in mintea unei femei. Fie ca increderea in noi radiaza prin toti porii sau fie ca, dimpotriva, cel mai umil compliment ne ridica de pe jos, un lucru e cert. Femeile au nevoie de atentie. Atentia devine un indicator al succesului cand vine vorba de sexul opus. Chiar daca nu dai doi bani pe tipul care te place, ii alimentezi in continuare nevoile pentru ca si el iti alimenteaza orgoliul.

Si barbatii astia iti devin trofee, un fel de decoratii pe care la primesti pentru rezultate remarcabile la materia Seductie. Cazul tau e clasat. Esti ceea ce in romana nu pot sa traduc, an attention whore. Pana cand iti gasesti nașul care te face sa platesti parca retroactiv pentru toate daunele emotionale aduse tagmei masculine. Si te upgradeaza la statutul de affection whore. Si acum lucrurile devin putin cam complicate pentru ca dispare controlul.

joi, 25 octombrie 2012

the subway miracle


Daca nu as merge cu metroul,  nu as ajunge tarziu la birou, nu as mai avea timp sa fac sudoku, nu as mai scrie pentru blog in cele 7 minute in care imi odihnesc oasele pana la urmatorul tren. 
Daca nu as merge cu metroul, nu as vedea ultimul trend la genti, cizme, iPhoneuri, iPaduri si altele din acelasi regn. Nu as sti care sunt cele mai citite carti, nu as citi vreodata click, tzac pac si libertatea si nu as afla daca Luciu l-a iertat sau nu pe ungurul ei. 
Daca nu as merge cu metroul, nu as mai simti guerlainuri, jivanshiuri :-) si alte avonuri date discret cu tona. Nu as mai auzi racnelile telefonice ale duduilor care ne impartasesc cele mai intime ganduri exact cand garniturile vechi fac contactul cel mai zgomotos cu otelul sinelor. Ce tacere minunata cand se pierde semnalul!:-) Ah! si nu am auzit finalul povestii..dar sunt sigura ca va suna inapoi.

Maine mai e un hop si gata. Weekend!!!Noapte buna.

sâmbătă, 20 octombrie 2012

welcome to Exotica!


Civilizatia europeana s-a lovit brutal de Micul Paris pentru cateva zile. Vikingi, italieni, nemti, francezi si englezi cu ditamai bagajul de stereotipuri au ajuns in Bucuresti. Impresionati de arhitectura, culoare si aglomeratie, ei il compara cu Istanbul. Trebuie sa fie de bine din moment ce orasul ala numai din turism traieste. 

Aproape un ghid in devenire, imi lipseste insa o trasatura esentiala a slujbei cu pricina. Nu pot sa ascund mizeria, oamenii si cainii, ambii vagabonzi. Asta suntem, nu putem sa inchidem ochii si sa ne imaginam ca suntem Oslo. Si la intrebarea vesticilor "de ce asa dupa 23 de ani de capitalism?", aleg sa nu ridic din umeri si raspund sec "Corruption".  Nu detaliez pentru ca nu vreau sa dezbat mocirla pseudopolitica. 

Si vesticii fac poze si se minuneaza de arhitectura. Nu pot sa cred! Chiar ca beauty is in the eye of the beholder :-) Suntem noi atat de blazati incat nu vedem frumusetea din propria ograda si ne minunam numai de londre, viene si parisuri? Si ca stereotipurile sa continue, sunt intrebata inevitabil de Ceausescu si Dracula, astea fiind simbolurile promovate in media straina. 

Si Ceausescu e ridicat la rang de Hitler, "un nemernic care ucidea copii pe strada". Pe mine nu prea m-a interesat subiectul asta foarte mult, am trait prea putin in comunism si inteleg mai bine regimul din constrangerile vremii decat din vreo carte despre socialism. Suntem vazuti drept niste exotici supravietuitori  si primii revolutionari violenti ai Europei. E o mila amestecata cu admiratie in ochii vesticului.

Si nu! Dracula nu a existat in Transilvania, nu a fost un vampir decat pana cand irlandezul de Stoker ne-a scos din anonimat cu personajul lui sangeros. 

A fost o zi frumoasa. Dupa ziua aia, am vrut sa devin Ministrul Turismului, dar mi-am adus aminte in ce tara traiesc si m-am razgandit.







vineri, 12 octombrie 2012

break up to make up


Experienta de film, nu de viata. Pentru ca in viata, break up-ul ramane de cele mai multe ori break up si atat. Dar in filme, pauzele rezolva totul, distantele si nepotrivirile de caracter dispar ca prin minune. 

Disfunctionalitatea paleste in fata dorului. Lipsa obiectului afectiunii face totul reconciliabil. Dar cum iei decizia pauzei, fara teama ca toana poate sa devina ireversibila? Ca dupa break up nu urmeaza in mod natural si make up-ul?
Yoda mi-a zis azi ca ultimatumul nu e solutia  cea mai buna cand tu cauti reconciliere. Ca barbatii te pot iubi, dar asta nu inseamna ca suportarea toanelor feminine vine la pachet cu marele jackpot al sentimentelor... They like it simple. Trebuie sa fii deci subtila si plina de tact. 

Filmele in schimb, sunt pline de decizii abrupte urmate de happyenduri. La ce sa te astepti? Americanii si optimismul lor incurabil...

duminică, 7 octombrie 2012

I love to dream



Te-am visat. Nu mi-am programat, nu m-am gandit la tine cu o noapte inainte. Chiar nu, pentru ca ma durea prea tare capul de la o migrena amestecata cu bere. Si dimineata nu mai vroiam sa ma trezesc. Oricum firul epic este chiar epic. Check this out! J

Se facea ca esti medic de familie. Si pentru ca iti vazusem numele pe o lista din care ne puteam alege medicul de familie, te-am ales pe tine. A, si eu trebuie sa spun un detaliu cam important. Lucram in Serviciile Secrete. Si pe langa faptul ca muream de dor sa te vad, trebuia sa te trag de limba, pentru ca se pare ca tu mai erai  pe o alta lista, a inamicilor numar unu’ ai statului.

Si statul credea despre tine ca o sa pleci intr-o misiune secreta in Orientul Mijlociu. Dar era nevoie de interventia mea, cum altfel decat feminina, pentru ca statul sa fie sigur de intentiile tale subversive. Si nu stiu cum de la o vizita la domiciliu a medicului de familie, se ajunge la o vizita mult mai intima in dormitor. Totul incepe cu un sarut, pe care il simt pana in strafundul vietii mele reale si tresar. Si ca in filmele doar cu acordul parintilor sau in sitcomuri pentru adolescenti, urmatoarea imagine e cu noi doi dimineata, imbratisati. Toata lumea poate sa-si dea seama de desfasurarea actiunii, draga Bond!

Azi de dimineata in viata reala, nu mai aveam nici un chef sa ma trezesc. Bun vis!

miercuri, 3 octombrie 2012

pornography vs intimacy



...sau ce e mult strica...barbatii se plang tot mai des ca ce e prea mult strica magia, ca prea multa carne, prea multa expunere distruge intimitatea de dupa. Si barbatii se simt folositi si depersonalizati de partenerele  lor, dornice de contact fizic si atat, fara sfori si franghii emotionale. Barbatii se emancipeaza pesemne.

Femeia cu ciorapi de plasa si ruj rosu nu va putea sa fie niciodata gospodina linistita care iti va saruta pe frunte copiii cu gura ei cea nepacatoasa. Nu merita astfel privilegiul de a-ti purta numele si de a-ti cunoaste verii de gradul doi.

Ei bine, barbatii nici in ruptul capului nu se pot hotari. Nici la femeia fatala si dezinhibata, nici la gospodina aproape neprihanita. Si pentru ca nu s-a nascut inca femeia  perfecta din imaginatia barbatilor, adica gospodina porno, ei o vor cauta mereu in mai multe locuri. Cu scuza de altfel legitima, a cautarii perfectiunii.

Intr-un alt post...despre cautarea nevrotica a barbatului perfect.

luni, 1 octombrie 2012

Hannes Stein



Sau...I finally found my writing muse! J Nu stiam de el pana nu mi-a cazut in mana Enciclopedia lucrurilor care ma sacaie zilnic (mic tratat pentru intelectuali agasati)...Doamne...ce hipsterita  trebuie sa par acum! :-p Dar nu! Cartile sunt facute pentru a fi  citite, nu doar etalate in metrou. Sa stii cine au fost Chomsky si Steinbeck nu doar  pentru ca sunt la moda acum. Si sa nu-ti fie rusine sa-i cauti pe Wikipedia in caz ca nu stii.

Si Monsieur Stein e un neamt din München cu radacini vizibil evreiesti, care alege sa traiasca in New York si sa devina un anglofil inrait. E un jurnalist cu veleitati de scriitor de proza scurta, scrie acid si pe alocuri amuzant. Ca orice jurnalist, e foarte cuprins de temele contemporane, dar are destul bagaj cultural sa poata explica istoric orice banalitate actuala.

Scrie expeditiv si succint (ca si mine. Doamne cate avem in comun J), e un inadaptat in ceea ce priveste relatia cu divinitatea si trece de la un subiect la altul cu naturalete. Trece de la Hitler si antiamericanism la barbatii care nu ar trebui sa poarte niciodata pantaloni scurti oricat de cald ar fi afara. E un fin observator si critic al eternei iubiri romantice si al idealismului tipic feminin. E savuros cand descrie barbatul ideal.

Il recomand. E usor de citit si reconfortant. Proza lui aparent comerciala ascunde simboluri adanci si pe alocuri dureroase. Poate deveni incomod de ironic. Il citesc pe nerasuflate si sper sa nu devin un copycat J Daca as sti germana, poate i-as citi si blogul (a cata coincidenta? :-p)

Citire placuta!


duminică, 30 septembrie 2012

location location location



Berlin.2012. Maratonul Berlinului. Urmatorul oras pe lista mea de vizitat. De mult timp. Doar ca nu imi impartasesc prea multi prieteni admiratia pentru un oras „gri” „prafuit”, „nu chiar buricul Germaniei cand vine vorba de turism”.
Azi a fost maratonul Berlinului. 42 de km de Berlin, cu parcuri, autostrazi, monumente, infrastructura si istorie. Si aceiasi 4 kenieni de la start pana la final.



Maratonul e cea mai buna reclama turistica pentru un oras. Si televiziunea germana a stiut sa faca toata transmisiunea sa para un clip turistic. Oricum ei nu au ce sa ascunda, nu taie cadre si nici  nu le aleg cu grija sa nu se vada gunoiul, pentru ca ei chiar nu au asa ceva.

Zeci de mii de oameni din intreaga Europa au venit sa vada Maratonul, in special nordici si englezi. Comentatorii romani de la Eurosport se intreceau in comentarii care mai de care mai rasiste, cum ca bietii kenieni nu au avut alta optiune de a scapa din saracie decat prin alergat. Ca toti siguri sunt saraci si vreo 10-15 copii la parinti. Ma mir ca nu au zis ca toti kenienii care participau la maraton, vreo 100...sunt frati J, ca sa mai creasca un pic dramatismul transmisiunii. Trasaturi genetice sau o cultura a supravietuirii, nu se hotarasera comentatorii  inca ce ii impinge pe africani la alergat,  important e ca kenienii au luat primele 4 locuri.

Si germanul participant, cu toate marcile lui de Adidas si Gatorade, a fost ajuns in cele din urma de plutonul de fete J Momentul lui de glorie a fost cand a intrat intr-o toaleta publica si televiziunea germana l-a asteptat sa iasa, sa-l vedem in momentul intim cand „se aranjeaza”. Probabil ca a avut rating mai mare decat trecerea finishului celor 2 kenieni cot la cot in proba ultraolimpica a maratonului. Dar na, there’s no business like show business... Si finishul, cat se poate de simbolic ales, la poarta Brandenburg.

Si ma uitam la zecile de mii de nemti ingramaditi sa urmareasca de pe margine intrecerea si cum se impingeau ei sa pozeze sportivii. Si cum multi s-au inscris ca voluntari numai sa inmaneze apa sau energizante de pe margine alergatorilor. Un popor in care cultura miscarii si a activismului atinge cote de invidiat pentru noi. Mi-a placut de ei. Si de istoria lor, si de cultura lor. Si mai ales de infrastructura lor. Vreau sa vad Berlinul!

Bis bald! J




luni, 24 septembrie 2012

hello tenderness I was waiting for your call



Birds and bees and all that is in between, distante si mituri daramate, asteptari care curg cu galeata, munti miscati cu un zambet. Momentul in care totul devine coerent si firesc. Youtube-ul care abunda cu linkuri siropoase. Momentul din care nu te mai poti intoarce. Complimentele au fost facute, schimbul de zambete de asemenea, stiu ce vrei, stii ce vreau, “ne intelegem din priviri” nu mai e un cliseu.

Caut toate motivele din lume sa stau cat mai mult cu tine, inventez motive sa te sun, poate chiar sa trec prin cartierul tau. Nu mi se pare penibil sa iti aduc dulciuri. Mi se pare ca esti persoana cea mai indreptatita din lume sa le primesti, le meriti. Si meriti toata atentia mea. Mi-ai intrat pe sub piele.

Timpul meu e pretios pentru tine, la fel ca si spatiul meu intim, vrei sa pui mana pe mine din orice motive. Iti sunt draga, imi esti drag. Ne intalnim mereu la mijloc.

Cu noi doi totul se topeste, se dezintegreaza si se lipeste la loc. E tenderness 100% din pulpa de fructe, fara aditivi!

vineri, 21 septembrie 2012

baby I’m cold



Toamna e mai bine decat vara, macar dintr-un punct de vedere. Intunericul de afara si frigul te fac sa nu vrei sa-ti parasesti patul...Tu vrei sa  faci lucruri, ai atatea planuri, dar brate calduroase te trag inapoi in confortul cuibului vostru. Toamna eu nu ies din confort zone, pentru ca hai sa fim seriosi! cine vrea sa plece de acolo de unde ii e bine? J

Afara cerul pare sa cada pe noi, inceputul unei ploi seamana intotdeauna cu inceputul unei apocalipse, care nu ajunge niciodata insa sa se desfasoare. E sentimentul unui pericol iminent care nu te poate atinge, nu-ti poate face rau.

Sunt copil de octombrie. Alfel nu pot sa inteleg cum de-mi place atat de mult vremea asta!

Noapte buna si calda sa avem!

miercuri, 19 septembrie 2012

Dana corpoartista



Ori sunt eu un pic egocentrica, ori stiu ca titlurile care imi contin numele au trafic…cred ca varianta a doua...dar azi intr-o conversatie telefonica cu  "mosul" spiritual al acestui blog :-p, mi-am dat seama ca sunt o corpoartista.

Am trait din corporatie in corporatie de la vreo 22 de ani. Cand eram in facultate, visam sa lucrez intr-o corporatie si completam toate evaluarile si chestionarele cu “corporatie” in dreptul locului ideal de munca. Nu stiam prea multe pe atunci. Ma gandeam doar la bani si prestigiu. Nici macar profilul profund umanist nu ma facea sa ma indrept spre altceva. Eram o boema care vroia sa lucreze intr-o corporatie. Atat stiam.

Aveam in minte chiar un top 3 al corporatiilor in care mi-as fi dorit sa lucrez, pe doua le-am bifat deja. Nu pot sa spun in momentul de fata ca as vrea sa o bifez si pe a treia.

Pana si numele suna dur,"corporatie". Eu vad luptatori greco-romani intr-o mlastina cand aud cuvantul asta. Poate am eu o imaginatie bolnava, dar inca nu-mi vine in minte imaginea tipica a barbatilor de 1.90 imbracati in costum intr-o sala de sedinte. Ce bine ca  barbatii din corporatia mea nu vin imbracati in costum :-p

Corporatia are partile ei proaste. Iti mananca timpul si energia si cateodata si timpul liber. Trebuie insa sa te adaptezi. Te inrolezi in indeplinirea unor deadlineuri (in traducere boema "idealuri") pe care corporatia ti le induce ca fiind ale tale. Ajungi sa vrei sa-ti dovedesti tie ca poti sa atingi anumite standarde. Si sa nu-mi spuneti ca sunt o workaholica pentru ca vorbesc asa. Corporatia se pricepe de minune sa te faca sa crezi ca idealurile ei sunt si ale tale, teoria inversa  nu se aplica insa de fiecare data. Nu ai cum sa scapi odata ce intri in hora.

Eu imi caut supape de salvare din marea inrolare corporatista. Nu vreau sa ma pierd pe mine in multime. O hartista ca mine J isi gaseste cu greu locul in rigiditatea unei organizari corporatiste. Si nici nu sunt un model de urmat cand vine vorba de obedienta. Nu sunt prea user friendly.

As mai vorbi o gramada despre relatia sacra dintre om si corporatie, dar trebuie sa va spun noapte buna pentru ca maine corpoartista intra la 9 J


sâmbătă, 15 septembrie 2012

death becomes us



Poti sa te smiorcai cat vrei, cand un om nu mai e, nu mai e  si gata! Poti sa-l cauti, sa-l suni, sa fugi dupa el, sa intrebi de el si sa nu mai fie. Sa-ti fie dor de el si sa-ti explodeze inima si sa nu mai ai de unde sa-l iei. E despartirea finala si iremediabila. Tot ce trebuie sa faci e sa te resemnezi, pentru ca nu ai cu cine sa te bati, nu ai cui sa-i ceri socoteala. Visul va fi cel mai apropiat moment de realitate pe care il vei mai putea avea vreodata. Agata-te de el! Roaga-te sa-l visezi.

Am pierdut un om drag, un om care ma intimida prin optimism, un om care nu stia ce e aia depresie si care nu se impiedica de lucruri si oameni marunti. Un om care te ridica de jos si te invaluia cu caldura lui. Esti libera acum, esti tot ce ti-ai fi putut dori pentru ca in sfarsit ai scapat de corvoada trupului...

vineri, 14 septembrie 2012

love must be the trigger



Azi se implinesc 33 de ani de cand ai mei sunt impreuna. O gramada de ani si asta inseamna ca si eu sunt un pic batrana. Dar corpul inca ma minte si ma forteaza sa copilaresc.:-)
Cum spuneam, azi ii sarbatorim. Nu cea mai spectaculoasa poveste de iubire, cateva crize de gelozie si o educatie semispartana, dar nu pot sa spun ca sunt nemultumita de rezultate.

Comunism, boli, lipsa banilor, constrangeri, dar un acut simt al moralitatii pe care amandoi mi l-au insuflat. Si mandria, sa fii tot timpul mandru de cine esti si sa nu pleci capul. Sa fii demn. Sa nu minti, sa nu furi, sa nu profiti.
33 de ani mai tarziu, boli, nu asa putini bani, dar tot ei doi, mai devotati si mai apropiati decat in tinerete. Patima si nesiguranta inceputului au fost inlocuite acum de un devotament iesit din comun. Mai ales din partea ei. Conjunctura.

Sa ne traiti mult si bine, eroilor!

miercuri, 12 septembrie 2012

you put the sin in cinism



Da! tu ala arogant! despre tine e vorba! care adoarme cu oglinda sub patura si nu se dezlipeste de fata lui  nici in oglinda retrovizoare, nici in ecranul telefonului si nici macar in balta de la coltul strazii.

Tu ala care traiesti singur in doi, intr-o casa, intr-un grup, pentru ca iti esti  autosuficient, esti prea pretios sa te amesteci cu multimea, prea mandru sa spui ce simti si prea fricos sa-ti iei apararea. Asa ca preferi sa nu te implici si-ti faci tu scenariul asta ca esti special si, implicit, mai bun decat ceilalti. Pun pariu ca mama ta iti spunea cand erai mic ca esti cel mai frumos si cel mai destept..Ei bine, imi pare rau sa-ti stric momentul, dar tuturor ni se spune asta cand suntem mici..:-p

Alergi dupa lucruri, senzatii, forme, nu te deranjezi sa privesti in profunzime, refuzi orice critica si-ti ascunzi emotiile ca na! big boys don’t cry…esti un adevarat American Psycho cu trasaturi mai atenuate ce-i drept, dar intr-acolo te indrepti. Ai un zambet frumos, dar e  fabricat si supraexersat in camaruta ta populata de oglinzi.

Noapte buna tuturor Kenilor din lume!:-)

marți, 11 septembrie 2012

man & love


Nu prea fac eu cronica de film, dar azi am vazut unul care frizeaza penibilul si la care nu trebuie sa fi mancat inainte de vizionare, pentru ca are toate cazurile de " ...filie" care pot exista. Nu-i zic numele pentru ca nu vreau sa-l promovez. Dar merita un citat din film, care sintetizeaza cat se poate de bine cum simt (unii) barbati(i)  :-p

love is like something different, it just leads you to a special connection, feelings of awesomeness and the feelings that wrap around you...it's deep in your stomach, in your head, in your f**king nutsack. Si mai era ceva despre un sprinkle, dar cred ca ati prins ideea :-) Semiretard, dar cat se poate de adevarat..

Man!So awesomely put!
Noapte buna.


joi, 6 septembrie 2012

you say hello and then I say I do



Adica un fel de BAM!!!!!in your face!te-a lovit! Se vorbeste atat de des in jurul meu despre compatibilitate. Despre cat de important e ca oamenii sa se intelega din priviri, sa le tremure carnea pe ei cand se ating si sa para ca de fiecare data se saruta pentru prima oara. Despre cat de important e sa stai cu orele noaptea la telefon si sa ai despre ce sa vorbesti, sa nu fie nimic fortat sau construit. Sa aveti  aceleasi interese si in principiu,  aceeasi viziune despre viata. Sa gatiti impreuna o banala salata si sa para ca ati plasmuit un copil.

Si tot oamenii astia pe care ii aud ca mai cred in relatii perfecte, ajung sa se complaca in mizerii de relatii, in franturi si frimituri. Relatii in care continua sa fie implicati, doar de dragul celor cateva saptamani in care au fost in Rai si spera cu degetele incrucisate la spate ca starea aia sa se mai intoarca. Ca si cum iubirea recidiveaza, ca si cum se recicleaza si se reinventeaza daca tu stai cu mainile in san si o invoci din doua in doua saptamani.
   
Poate vad eu numai alb si negru, dar eu tot zic ca daca nu e, nu e si gata. Nu poti sa astepti o minune si  maine sa fie combustie interna intre voi cand voi de fapt  va complaceti zi de zi in norme si conventii. Ca daca era asa, nu-i zicea iubire si-i zicea de la inceput  obisnuinta sau plictiseala, ca sa nu mai  ai cine stie ce asteptari.

Asa ca oameni buni, alimentati focul unde e scanteie, ca unele lucruri chiar ca sunt once in a lifetime.

Sa aveti o noapte sincera!

miercuri, 5 septembrie 2012

ca asa e in tenis



Postul asta e un pic, 20 %, din obligatie si mult, 80 %.  din admiratie. Azi am ca subiect un adevarat personaj, pe numele lui…neah, neah neah…cine se prinde se prinde! Hai bine, pot sa va dau un indiciu, e aproape cel mai frumos barbat din organizatia in care lucreaza :-p
Cand intra pe usa, nu stii daca sa-ti fie drag sau sa te enerveze pentru ca e prea confident, sa nu zic cocky. Ce mai! Un adevarat “Don Juan”, dar cu un suflet de baiat bun, “de casa”, cum el insusi se promoveaza. Si-i plac la nebunie diminutivele…

E din cale afara de sportiv personajul meu…Si un adevarat mestesugar al vorbelor cand vrea sa te scoata dintr-o pasa proasta. Ar fi trebuit sa isi aleaga un job in care sa-si puna mai mult in valoare vocea (inside joke).

Si daca nu stii inca de reusitele lui sportive, nu-i nimic, e el mereu acolo sa iti spuna sau macar sa-ti reaminteasca. Si el  a avut o mare performanta zilele astea, pentru care jos palaria, mai micutule! Suntem mandri/e de tine!

Hai cu likeul daca te-ai prins! J

marți, 4 septembrie 2012

stop being an ignorant bitch!



Da…da…astea sunt titluri pentru a atrage click-eri :-p si cand deja citesti asta…eu mai am o vizualizare in plus…:-p Dar am totusi o noima, nu sunt complet random..Sa va povestesc deci..

In seara asta, am trait un paradox. Stiu cum fetele au de obicei teama ca, daca raman singure in taxi, taximetristul o sa se dea la ele, sau cine stie, mai grav de atat J, o sa le incarce la aparat.
Eu astazi, lene fiindu-mi sa merg 10 minute pana la autobuz, am urcat impreuna cu prietena mea Mihaela (na!ca ai devenit celebra!) intr-un taxi cu nume de pasare de delta. Un taximetrist care habar nu are unde e Drumul Taberei, el la Plaza fiind. Si incepe sa conduca cu ochii in jos, fiind atent la GPSu’ de pe telefon. Si uitatul asta in jos facea al dracului de greu iesitul din parcarea cu pricina. Si cum era el foarte atent si aproape timorat de comanda atat de alambicata, Plaza-Drumul Taberei-Militari, realizez ca e emotiv. Soc si groaza! Un taximetrist emotiv! Ce dracu e aia???? Eu ii zic sa inchida geamul ca ma trage curentul, el in lumea lui nu ma aude, pentru ca, fara sa exagerez, conducea aproape cu capul in jos. Da-ma dracu!Imi zic eu in gand! Am dat peste un taximetrist hipster!

Si dupa ce ajunge cu mari emotii la prima destinatie, raman singura cu el in taxi. Cum eu nu sunt cea mai buna la small talk nici cu cel mai extrovertito-cocalar taximetrist din lume, se asterne o liniste monumentala intre noi. Doar indicatiile mele spuse pe ultima suta de metri gen “STANGA ACUM!AICI!!!” mai puteau sa atenueze stanjeneala dintre noi, Si am hotarat sa tac in continuare, pentru ca stanjeneala lui era de ajuns pentru amandoi. Schimbul de replici de la final, foarte natural (am simtit ca intradevar mi-a dorit o seara frumoasa) m-a facut sa am o revelatie. Exista si taximetristi timizi.

sâmbătă, 1 septembrie 2012

patience and I

...nu am fost niciodata cele mai bune prietene. Am mers tot timpul dupa primul instinct, am taiat in carne vie, am ranit, am jignit si apoi am regretat.  Am actionat in numele unor principii numai de mine stiute. Dar capul mi s-a odihnit bine pe perna de cele mai multe ori.

Modelul se repeta, nu ma pot abtine. Si oricat de mult as vrea un lucru, etapele de purificare sunt aceleasi. Atata purificare incat nu mai ramane nimic. Si o buna prietena, si ea posesoare de blog, care stie sa conceptualizeze totul de la piciorul broastei pana la luna albastra de pe cer, ii spune fenomenului astuia aproape autodistructiv – autosabotare. Auto, auto, auto (nu va ganditi la prostii, necredinciosilor J). Adica sa incepi sa traiesti intr-o lume concentrata pe principii numai de tine stiute si sa nu mai fii atat de receptiv la ce se intampla in jur.  

Sa vrei sa cunosti noul, dar sa ai prejudecati, idei cum altfel decat autoinduse! ca totul e cum stii tu si ca nu are cum sa fie altfel, ca totul e o apa si un pamant, ca totul e negru sau alb si niciodata gri, si de roz nici nu se poate pune problema J. Incapatanarea asta are si ea un rost, poate tine loc foarte bine de autoconservare. Dar fiecare experienta iti pare o pseudoevadare cu manusi de protectie.

joi, 30 august 2012

Hipsteromania


S-a emancipat lumea doamnelor si domnilor. Si o mare parte din placinta e ocupata acum  de noul val de hip people, chiar hipsteri pe numele lor. Si ei care incepusera ca un curent underground, acum inunda statiile de metrou si cafenele, si retelele de socializare.
Eu hipsteri stiam ca sunt chilotii cu crac de la H&M, dar se pare ca e un nou val acum, chiar sociocultural, adica,  in traducere libera, totul  reducandu-se la feishan :-) Nu pot sa neg. Se imbraca bine, ca si cum  au dat iama in garderoba bunicii. Vintage is their religion.

Si ce mult  insista ei sa se subordoneze trendului, sa stea zgribuliti si cu nasul infundat in timp ce infuleca un macaron in graba, cum duc ei  gunoiul intr-un tricou supradimensionat cu umarul gol si in egarii lor cu model cu  pisici. Si cum au tot timpul  parul usor ravasit si o suvita rebela le scoate in evidenta, bineinteles, din pura intamplare :-p forma ochilor si proeminenta pometilor. 

Par tot timpul bolnavi sau cel putin foarte preocupati, isi scotocesc gentile supradimensionate si lasa sa se intrezareasca tot din greseala, cum altfel? o carte. Si bineinteles, nu orice carte, ci vreun tratat despre existentialism sau despre evolutia culturii pop. Cel putin citesc, acum nu mai conteaza motivul, ca vor sa epateze sau ca vor sa fie ca ceilalti, e ok ca macar citesc.  Sunt adesea afectati de problemele majore ale omenirii si vor sa schimbe lumea. E generatia in care e cool sa fii geek.  Cand eram eu mica, era sacrilegiu sa spui ca ai citit ceva in plus fata de ce erai obligat sa citesti pentru scoala. Sau poate am trait eu in cartierul nepotrivit :-p

Ei, si hipsterii astia sunt un pic asexuati. E un melting pot in care baietii sunt mult prea feminini, iar  fetele sunt baieti. Sau ultra ultra feminine. Si hipsterilor le plac pisicile. Nu ai cum sa fii hipster si sa-ti placa, sa spunem... cainii. O nu! Cainii nu sunt destul de artistici, subtili si perversi...Daca hipsterii ar avea o tara, pisica ar fi pe cea mai valoroasa dintre bancnotele lor nationale. 

Hipsterii sunt dependenti de imagine, nu pot nici macar sa faca  caca fara sa nu impartaseasca asta pe Facebook sau Tumblr. Dar oricum fac treaba asta cu atata emfaza, incat  un biet  muritor de rand, ascultator de mainstream, nu ar putea sa  inteleaga vreodata ce a vrut sa spuna hipsterul.

Aceastea fiind spuse, noapte buna hipsterilor, wannabe hipsterilor  si celor care inca sunt in faza de negare!:-p 




marți, 28 august 2012

mic dictionar de iubire demna



Iubirea nu e disperare. Inveti asta tarziu, dar exact atunci cand trebuie. Iubirea nu e plans singura in fata telefonului, cu castile in urechi cu playlistul vostru preferat. Ala a rasfat prost si pierdere de timp, care nu o sa-ti aduca nimic bun. Angoasa poate doar sa te imbolnaveasca. Ca doar nu o sa fii chiar tu Bacovia si o sa te apuci sa creezi capodopere in momente de restriste. 

Iubirea, de toate felurile, ar trebui sa fie demna. Iubirea, de toate felurile, ar trebui sa fie actiune, nu iubire asistata, intermediata, fortata sau mai ales, inchipuita. Sa iubesti pentru niste motive intemeiate. Nu mai suntem Don Quijote sa o ardem idealist. Ca timpul  nu iarta.

Admiram zilele trecute la mare barbati care isi aratau afectiunea in public fata de iubitele lor (not in a porn way desigur :-p). Ma rog, poate era Vama si acolo toata lumea e mai dragastoasa... Dar respect pentru ei, pentru mamele care isi oblojesc copiii bolnavi, pentru cei care contracta spatiul si timpul ca sa ajunga "acasa", pentru sotiile care stau la bine si mai ales la RAU langa barbatii lor (inversul inca nu mi s-a confirmat de atatea ori), pentru oamenii care isi demonstreaza dragostea (obisnuinta, atasamentul sau orice alte variatiuni pe aceeasi tema) prin actiune. 

marți, 21 august 2012

cut or untie?



Cut or untie? Asta e dilema secolului....pentru mine. E ca si cum ai zice un banc cu un utilitarist si un hedonist care intra intr-un bar. Sau un utilitarist si un hedonist se leganau pe o panza de paianjan sau mai degraba pe umerii tai…Si fiecare, care mai de care, iti aduc argumente daca sa cut sau sa untie. Ambii ingerasi  iti vor fericirea, dar in moduri diferite.
Utilitaristul vrea sa untie, sa-ti maximizezi fericirea cu minim de resurse. El nu o sa-ti zica niciodata sa arunci, sa o iei de la capat in cel mai dramatic mod, el o sa te invete sa fii oportunist si sa ocolesti principiile si chiar legea pentru a-ti atinge scopul, cel al fericirii, ca doar de aia ne trezim dimineata, ne spalam pe dinti si ne asortam sosetele la curea, ca sa gasim fericirea, sa avem o finalitate.
Utilitaristul o sa te impinga de la spate si o sa-ti spuna ca totul iti e permis, pentru ca intentiile si motivele tale sunt mai presus decat ale celorlalti, jucatori in aceeasi arena a fericirii. 
Utilitaristul il va jigni pe hedonistul de pe umarul drept si ii va spune ca se scalda in laturi. Hedonistului nu-i pasa de jignirile utilitaristului infumurat. El are indeletniciri mai inalte decat sa-si numere frimiturile. Putin ii pasa de cum e vazut de ceilalti. Hedonistul iti spune sa cut pentru ca el e un utilitarist fericit, strain de economia lucrurilor. El iti spune sa cut pentru ca este manat de intensitatea starilor si nu atat de mult de finalitate si costuri.  Hedonistul e drumul si utilitaristul e mai degraba destinatia.
Nu va speriati! Nu m-a rapit nimeni si nu scrie vreo scortoasa infumurata in locul meu! Doar ca mi-am adus aminte ce invatam in liceu la filosofie. Dupa aproape 10 ani imi dau seama cat de aplicabile sunt teoriile pe care alta data le consideram doar teorii si teorii fiind, nu puteau depasi chenarul paginii. Ce e scris mai sus nu se pretinde a fi o pozitie stiintifica, sunt o umila aspiranta la statutul de bloggerita :-p

duminică, 19 august 2012

the idols


M-a inspirat mult un vers de-al lui Amy Winehouse din tears dry on their own. Si ca o perfectionista ce sunt, zic sa verific versurile, ca oricum erau ele delicate si zic sa nu fac vreo gafa. Si cum isi plangea Amy de mila acolo, zice la un moment dat “fucked myself in the head with stupid men”. Dar eu in mintea mea bolnava, imi imaginez ca zice “fucked myself in the head with Superman”. How sick is that? Ma gandeam ca e o expresie tipica pentru o tipa parasita care pana nu demult isi idolatriza barbatul. I-as fi propus versul masluit de mine daca inca mai era in viata si sa ma ia in echipa ei de textieri J

Si ma gandeam sa scriu ceva despre idoli, despre cum femeile cauta de mici Superboys care se transforma mai tarziu in Supermani. Si barbatul lor vor sa fie Leonardo DiCaprio sau Brian Molko, depinde de fata. Eu i-am cam vrut pe amandoi in mintea mea (din nou) bolnava. Si cresti si iti dai seama ca barbatii astia nu exista ei nici macar pe strazile din Londra sau New York, daramite prin Militari
Si nu ai ce sa faci decat sa-ti construiesti proprii tai idoli, sa-ti  investesti barbatul cu toate calitatile salvatoare pe care le admirai tu in copilarie la idolii de pe pereti. Dar nu exagera prea mult cu dozarea ingredientelor, pentru ca e posibil sa ai un gust amar la degustare :-p

Si uite asa un “fucked myself in the head with Superman” se poate reduce intr-o secunda la “fucked myself in the head with stupid men”. Inseamna ca am inteles eu totusi ceva bine din versul ala.

Sa aveti o noapte buna!

vineri, 17 august 2012

Metrorex sucks



Aflu ieri cu stupoare ca abonamentul la metrou s-a facut 50 ron (ce mai! cardul Metrorex devine unul din cele mai de pret carduri de la mine din portofel). S-au aliniat si meltenii la standardele europene acum de cand cu Lady Gaga si RHCP. Pai zic oamenilor sa bagati Bombardiere si pe ruta aproape intraoraseneasca Industriilor, ca merita si taranii de noi de la periferie sa circule in conditii nordice.

Si poate ar trebui sa mai respectati si time table-ul ala de pe tabelele de enspe mii de euro. Acum vad ca burtosii care au grija ca oamenii sa urce si sa coboare “in conditii de siguranta” hotarasc sa-ti inchida usa in nas sfidator indiferent daca ai fustita scurta si blush in obraji sau daca esti un muritor de rand cu ochii afundati in orbite la 8 dimineata. Se inchide domne usa pentru ca trebuie sa se respecte time table-ul vietii (in 5-7-5-7-5 minute, asa de nehotarat e…)

Si cum spuneam, burtosii adora sa-ti inchida usa in nas cand tu alergi cu genti si pungi pe scari in conditii de slalom. Si adora sa admire domnisoare in matase cum le flutura rochiile si apoi dau de manivela (in metrourile vechi nu inteleg cum altfel s-ar inchide usile J) si le inchid usa in nas. Barbati tineri cu spirit de aventura si cu frica sefului, isi risca viata si intra in ultima secunda prin usile gata sa se inchida, mai ceva ca in Matrix. Ce conteaza ca-ti mai prinzi o geaca sau o geanta in usile metroului! Ai intrat, poti sa-i privesti cu dezgust pe non-olimpicii de pe peron care trebuie sa mai astepte 5-7-5-7-5 min pana la urmatorul Bombardier (asta daca au noroc). Si dupa ce intri invingator in vagon, o voce suava iti spune ca metroul stationeaza 2 minute J. Asta daca nu ai noroc pe Industriilor sa dai peste conductorul vesnic ametit care incepe propozitia dar nu o mai termina niciodata. Ti-ai ratat prietene cariera de DJ!

PS: Imi cer scuze familiei, prietenilor, cunostintelor familiei care au cel putin un membru care lucreaza la Metrorex, si poate ei sunt oameni buni dar inrolati intr-un sistem in(de)fect.

miercuri, 15 august 2012

Happy 15th of August



Azi era cea mai frumoasa zi din vacanta de vara cand eram copil. Mergeam la balci cu mamaia. Ne pregateam din timp cu bani de la parinti, eu si soru-mea, ca sa nu ne lipseasca nimic in ziua cea mare. Cumparam din balci bomboane, clame de par, bratari si bratarele, mingi yo-yo (nu le zicea asa pe atunci insa). Si mai ales pepene rosu (a.k.a lubenita prin partea locului).

Ziua incepea la fel de fiecare data. O asteptam pe mamaia sa vina de la cimitir (ca a avut si Ilinca un Marin pe care l-a iubit J) si ne puneam hainele cele mai bune pe noi. Si pe timpul ala imi placea sa fac poze, aveam aceeasi poker face! J si porneam mereu cu o emotie ca nu o sa iasa bine, sau ca o sa-mi fie frica sa ma dau in tiribomba, sau ca o sa ma certe mamaia din nu stiu ce motiv. Dar ea avea grija ca la sfarsitul zilei sa fie totul bine, sa fi avut poza deja gata, sa avem salbe de bomboane la gat, inele de toate culorile pe toate degetele si un zambet tamp pe fata. Era o perfectionista. Cadeam secerate de oboseala si cu burtile gata sa explodeze de la atata lubenita cu paine.

In ultimii ani cu ea, ne aduceam mereu aminte ce frumos era la balci. Si ne gandeam chiar sa o mai luam cu noi. Sa mergem cu trenul si sa vedem cum mai e. Dar probabil ca acum ar fi fost manele, tinere cu solduri crapand sub textile prea stramte si miros de bauturi spirtoase.

Fara nici un final lacrimogen, J Happy 15th of August!

luni, 13 august 2012

God only saves some souls



Piscul Crasani nu inceteaza sa ma surprinda si e izvor nesecat pentru inspiratia mea si asa subreda. Cum mergeam eu cu pas sprinten si voios spre statia de metrou si mormaind Hurts ca o spalata pe creier, imi atrage atentia o voce groasa si blajina. Un individ aparent respectabil vorbea peste strada cu un om masiv, cu o voce guturala. Din discutie imi dau seama ca barbatul masiv e preot si individul cersea cateva minute de spovedanie din timpul pretios al preotului.

Si-mi zic ce oameni cu frica lui Dumnezeu pe Piscul Crasani! Dar ce avea sa se intample 2 minute mai tarziu avea sa-mi intareasca una din convingeri, ca sunt multi “credinciosi” care cauta cu disperare  salvarea tocmai pentru ca au prea multe pacate.

Dupa ce stabileste ora de confesiune care ii va usura sufletul de cateva carate bune de demoni, ii trece prin fata o domnisoara minora, imbracata sumar, dar totusi decent. Ii puteai ghici usor formele prin haine. Si individul meu cel respectuos si cu frica de Dumnezeu isi imita idolul din ceruri, pentru ca ce e frumos, nu-I asa? si lui Dumnezeu ii place, si deci si credinciosului, cioplit dupa chipul si asemanarea Lui.

Si incepe sa o studieze atent. Nimic rau pana aici, pentru ca nah, esti barbat si probabil ca dimineata esti mai excitat decat in alte momente ale zilei. Dar deja sa incepi sa-i soptesti cuvinte nu tocmai ortodoxe la ureche tinerei, care daca te-ai forta un pic, ti-ar putea fi si nepoata, e strigator la cer (da da, acolo unde sta Idolul tau!). Fata grabeste pasul si il ignora, individul ma ajunge si pe mine din urma si imi arunca niste priviri galese. Nu-mi spune insa nimic. Nu mai am aceeasi carne tanara si dezinvolta precum “concurenta” mea. Si privirea mea  dezgustata probabil ca taie cheful oricarui labagiu.

Drumurile noastre s-au despartit, eu continuandu-mi drumul lumesc spre metrou si el probabil poposind la biserica pentru liniste sufleteasca si mai ales trupeasca, ca parea destul de agitat. Eu zic ca data viitoare sa-ti iei doua ore de salvare, ca sa fii sigur ca ai un loc acolo in Paradisul pedofililor in devenire.

the lush life



Imagineaza-ti pentru un moment viata ideala. Fara restrictii de spatiu, fara limita de timp si fara orgolii. Cum vrei sa simti viata, nu cum vrei sa o gandesti? Sa te opresti sa mirosi trandafirii, sa-ti imaginezi o lume tactila si hedonista, o lume a simturilor.

In lumea mea ideala, sigur totul ar fi in tonuri de alb, crem si cel mult somon J Si ar mirosi a proaspat, a zambile albe si ar fi mai mult cald decat frig, mai mult zi decat noapte.
Cerul ar fi de un albastru orbitor si ar ploua, numai pentru senzatia de racoare de dupa. As fi inconjurata de lemn, apa si piatra. As alerga pe piatra cubica si as gusta din licori exotice. As musca cu pofta din nectarine si as bea vin alb. M-as pierde in cearsafuri si draperii albe si mi-ar placea sa am timp mai mult sa citesc. M-as afunda in paturi calduroase si in brate afectuoase.

Oamenii pe care ii iubesc as vrea sa traiasca sau sa fi trait pentru totdeauna. Nu m-as plictisi niciodata de ei, am imparti totul fara sa pierdem nici un gram de energie sau timp, m-as sufoca cu prezenta lor. Si as avea mai mult curaj sa spun ce simt, si nu doar ce gandesc.

duminică, 12 august 2012

British do it so much better


Pentru ca pana si  ploaia e ridicata la rang de simbol national si pentru ca iarba e mai verde la ei (“the grass is greener on the other side” cum tot niste englezi ne invata). Mai mult de jumatate din glob le silabiseste limba si muzica lor ar putea hrani intreg continentul daca toate celelalte natii ar inceta sa mai existe.

Eu de mica am iubit englezii, pe atunci nu faceam distinctie intre britanici si englezi, sa fie acolo din “Engleteria” si altceva nu conta. Nimic nu s-a schimbat. Si am inceput un proces lung dar sigur de a le invata limba. Asa te apropii de cineva, gandeam eu atunci, vorbindu-i pe limba lui. Eram in clasa 2-a si de atunci tot ii iubesc. Tineam cu Anglia la fotbal si plangeam in hohote cand pierdeau. Acum am mai crescut si plang din alte motive :-p

Pe masura ce invatam despre ei, eram tot mai uimita de  Shakespeare, Byron & Co. Londra trebuia sa fie cea mai frumoasa capitala si realitatea mi-a dovedit ca asa e. Un oras cosmopolit si permisiv. Iti da senzatia de rotund, nu ai cum sa nu gasesti acolo ceva care sa  nu-ti placa, asta poate daca esti francez J

Am trait cu manualele alternative de limba engleza care imi descriau cum nu se poate mai bine ce popor civilizator si complet sunt ei. Sunt revolutionari innascuti, adevarati maestri in  ale scrisului si muzicii, care mai tarziu ajung sa creeze adevarate isterii in cultura pop.

Inspiratia cred ca e cuvantul care ii defineste cel mai bine. Si contrastele. Sunt parintii liberalismului intr-o tara eminamente conservatoare, isi cultiva trecutul dar inoveaza la orice nivel. Traiesc laolalta homosexuali si  fanatici religiosi. Sunt cosmopoliti si totusi rigizi. Curente alternative britanice sunt difuzate in masa in alte tari , dar la distanta de ceva ani. Sunt insa mereu suspiciosi la tot ce li se impune din exterior. Sunt o insula.

Aseara am primit o portie din cultura pop britanica la cel mai inalt nivel. Dincolo de marketing, baieti frumosi si versuri care frizeaza erotismul la orice pas, am simtit o istorie intreaga a romantismului, cu idoli, simboluri si profunzimi de tot felul. Nu sunt ei un popor de fericiti din punctul asta de vedere. Dar eu sunt fericita ca sunt contemporana cu Invazia Britanica.

O seara frumoasa!Ta-daaaaaaah!







joi, 9 august 2012

Catharsis (closest post to smartness)



Pe mine m-a bantuit cuvantul asta dintotdeauna si pana acum ceva ani nu stiam ce inseamna, ignoranta de mine! Dar aveam o senzatie de bine cand il auzeam, simteam ceea ce inseamna de fapt.  Invatatii ne spun ca starea de Catharsis e generata in special de arta. Chiar daca devin prea didactica, trebuie sa va spun ca , Catharsisul e o eliberare de pasiuni si emotii negative, o excitare anormala a simturilor. (multumeeeeeesc Wiki :-p).

Catharsiul e un fel de orgasm al artei, nu esti foarte sigura de el, il ravnesti si te ia prin surprindere de fiecare data cand se intampla. Aristotel m-ar fi certat pentru comparatia asta, dar ce bine ca el nu are blog! :-P si oricum nu are avea atatea vizualizari cate am eu. :-)

Sa spui ca ai simtit Catharsis e destul de exagerat. Cum sa-i spui cuiva “Melodia asta are efect cathartic!” sau “Filmul  asta e de-a dreptul cathartic!” Ar presupune ca esti nebun sau cel putin drogat. Sau ca o arzi elitist si ca pana si o simpla ciorba de vacuta iti exalta sinele.

E un termen atat de pretentios, incat te face sa crezi ca si starea din spatele ei este extrem de elaborata si puternica. Eu, in umila mea conditie, am  simtit azi  o stare asemanatoare Catharsisului. Linkul e cauza http://www.youtube.com/watch?v=PstK0gj5VUI&feature=share.
As vrea sa multumesc pe aceasta cale din nou Youtube-ului pentru sugestiile din dreapta.

Tu cand simti Catharsisu’?

miercuri, 8 august 2012

Dana is a badass


Eu acum la batranete :-p  am plecat urechea la ce spun oamenii din jur. Inainte nu-mi pasa. Nu conta cum ma vad ceilalti sau imi era teama de ce voi afla, ca parerea nu va fi chiar dintre cele mai bune. Ce sa zic, sunt o perfectionista, ori bine ori nimic!
Nu invatasem inca pe atunci ca nu trebuie sa ma placa toata lumea. Si stateam asa ca intr-o bula de aer, incordata, cu degetele incrucisate la spate, sperand ca oamenii sa ma placa sau cel putin sa ma lase in pace.

Si nu stiu cum, de ceva vreme, am inceput sa intreb oamenii in stanga si in dreapta…”ma, cum ma vezi ma tu?” Si am inceput sa musc din realitate. A fost ca un dus rece, dar nu foarte convingator.
Si ma asteptam sa mi se spuna ca sunt  timorata, agitata, prea analitica, visatoare, creativa, extrem de sensibila si melancolica  si  in cel mai bun caz ambitioasa. Nimic rau pana aici, dar nici chiar cea mai reusita caracterizare. Nu ajungi departe in viata fiind visatoare.

Si observ cu stupoare ca oamenii cred ca’s un adevarat badass, ca nimeni nu se risca sa se puna cu mine, ca sunt “infipta”(nu radeti, asa e vorba J), ca sunt rece si pretentioasa . Si ma pune pe ganduri treaba asta, cum ma prezint eu oare celorlalti? E o diferenta de la cer la pamant intre mine si lume. Si umanitatea nu pare sa fie una din calitatile care ma recomanda. In descrieri, sunt un adevarat bulldog cu valente de  bufon,  gata de atac. Egocentrica, “attention whore”, manipulatoare, dramatica, rezistenta la schimbare si “calitatile” pot continua.

Ce mai! un histrion in devenire…dar nu va lasati amagiti de coperta stralucitoare.


marți, 7 august 2012

word of advice



Daca nu mai am ce sa scriu, inseamna ca nu mai simt?  Daca mi-as castiga banii din scris, as fi acum pe marginea unei caderi nervoase. Si financiare.

Ca sa scrii, trebuie sa ai talent, sau sa iti cultivi talentul asta citind. Da da! Cred ca cei ce se indeletnicesc cu ale scrisului sunt in mare masura plagiatori. Si nu neaparat ca ii imita pe cei pe care ii citesc, ci pentru ca fura vietile celor cu care traiesc.

Nu ai cum sa traiesti atat de mult si atat de intens incat sa scrii capodopere in care se regasesc armate de suflete. Daca ai trai tu tot ce scrii, probabil ca inima ti-ar exploda in 2 secunde. Scriitorul e un om intens in sine sau doar un artist priceput, care scrie detasat si stie sa manipuleze cuvinte si emotii?

Steinbeck dadea sfaturi baiatului lui, un adolescent indragostit, cum sa-i scrie iubitei lui inca imaginare. Si-i spunea din proprie experienta, sa scrie asa cum vorbeste si daca mai si vorbeste asa cum simte, atunci e pe drumul cel bun. Normal! Easy to say that when you’re Steinbeck :-p

Pai cum ar fi sa scriu eu precum vorbesc? Multitudinea de “frate”, “micutu' ” si alte apelative care nu imi fac cinste mie, o artista a condeiului in devenire :-) v-ar oripila! Si mai bizar ar fi sa scriu asa cum simt. O fac de multe ori, dar nu o fac si public. Pentru ca e riscant.

Dar ce rost are sa scrii daca nu si impartasesti? Ei! riscuri sunt o gramada. Pentru ca in spatele scrisului e cineva. Si ziua de maine oricum va fi plina de mustaceli, priviri cu subinteles si suierarea printre dinti a vreunui titlu de post. Ceea ce ma bucura, pentru ca oamenii au inceput sa citeasca. Dar nici sa umbli ca o carte ambulanta cu paginile fluturand nu e cel mai confortabil.

Asa ca  nu las loc de exagerari si cuvinte pe care mai tarziu le-as regreta. E un filtru intre ceea  ce simt si tastatura. Si un filtru destul de profesionist. Scriu safe, pentru ca asa si tanjesc sa traiesc.

Si revenind la Steinbeck, as vrea sa-i pot urma exemplul, si nu numai in scris. Oamenii autentici sunt din ce in ce mai rari. Ascunsi dupa haine, fotografii, statusuri, grupuri, interpretari, cuvintele sunt singurele care ne mai mai pot salva.  E un dar imens asadar, sa fii multumit de  ceea ce scrii la prima mana. Pentru ca mai mult ca sigur, e si ceea ce simti la prima mana. 

Promit ca revin cu posturi meaningful!:-p
Noapte buna.